Conferinţa donatorilor pentru Siria a promis, joi, la Londra, să ofere 11 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe oamenii afectaţi de războiul din statul levantin.
Statele Unite ar putea aloca Europei Centrale şi de Est, în special Estoniei şi României, un buget de 4 ori mai mare pentru apărare.
Guvernul a modificat Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în sensul clarificării modului în care se determină preţurile de referinţă şi preţurile de pornire.
Premierul român, Dacian Cioloş, le-a prezentat, la Bucureşti, ambasadorilor statelor membre ale UE priorităţile guvernului său, înclusiv în domeniul justitiei.
Autorităţile române iau măsuri pentru ameliorarea legislaţiei în domeniul adopţiilor.
Formaţiunile politice româneşti dau semne că au început antrenamentele, în aşteptarea marilor bătălii electorale din 2016. Maniera în care vor fi decişi aleşii locali împarte clasa politică de la Bucureşti.
Deplasările românilor în Statele Unite fără viză rămân un obiectiv îndepărtat.
Parlamentarii români se întorc la muncă, într-o sesiune ce se va desfăşura sub semnul alegerilor.
România îşi condiţionează sprijinul financiar pentru Republica Moldova vecină de aplicarea unui set de reforme instituţionale pe care le consideră imperios necesare.
România doreşte întărirea flancului estic al NATO şi va susţine acest punct de vedere la reuniunea la vârf a Alianţei care va avea loc, în vară, la Varşovia.
Ministrul român al Justiţiei, Raluca Prună, îşi menţine intenţia de a abroga prevederile referitoare la reducerea pedepsei pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice.
Raportul MCV pentru 2015, publicat, miercuri, de Comisia Europeană reconfirmă progresele continue şi constante înregistrate de România în toate domeniile evaluate – se felicită Guvernul tehnocrat de la Bucureşti.
In România, la fiecare 16 minute un român moare din cauza fumatului. Anual, îşi pierd viaţa din cauza acestui viciu 33.000 de români, ceea ce înseamnă 89 în fiecare zi sau 4 în fiecare oră.
Ziua de 13 februarie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Mondială a Radioului. Tema centrală pentru 2016 este Radioul pe timp de urgenţe şi dezastre.
E o tradiţie în Republica Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă) ca vectorul principal de politică externă să fie prefigurat de capitala unde un nou şef de guvern face prima vizită oficială.