Creditele în lei urmează să se ieftinească în urma reducerii indicelui de dobândă ROBOR la un minim istoric. Tot în domeniul bancar, reţine atenţia în această perioadă şi Legea dării în plată.
Prevenţia bolilor costă mai puţin decât tratarea lor – afirmă liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, în numele iniţiatorilor unui proiect de lege care a inflamat, deja, scena politică de la Bucureşti.
Localitatea Roşia Montană a fost inclusă pe lista României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Anunţul Ministerului Culturii de la Bucureşti vine după 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civilă.
Peisajului cultural minier Roșia Montană a fost înscris în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Puteţi vedea Roşia Montană în filmul semnat de Camelia Popa.
Ministerele Culturii și Mediului au înscris Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.
Creşterea economică a României va fi, anul acesta, una spectaculoasă, relevă previziunile economice de iarnă, prezentate recent de Comisia Europeană.
Conferinţa donatorilor pentru Siria a promis, joi, la Londra, să ofere 11 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe oamenii afectaţi de războiul din statul levantin.
Statele Unite ar putea aloca Europei Centrale şi de Est, în special Estoniei şi României, un buget de 4 ori mai mare pentru apărare.
Guvernul a modificat Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în sensul clarificării modului în care se determină preţurile de referinţă şi preţurile de pornire.
Premierul român, Dacian Cioloş, le-a prezentat, la Bucureşti, ambasadorilor statelor membre ale UE priorităţile guvernului său, înclusiv în domeniul justitiei.
Autorităţile române iau măsuri pentru ameliorarea legislaţiei în domeniul adopţiilor.
Formaţiunile politice româneşti dau semne că au început antrenamentele, în aşteptarea marilor bătălii electorale din 2016. Maniera în care vor fi decişi aleşii locali împarte clasa politică de la Bucureşti.
Deplasările românilor în Statele Unite fără viză rămân un obiectiv îndepărtat.
Parlamentarii români se întorc la muncă, într-o sesiune ce se va desfăşura sub semnul alegerilor.
România îşi condiţionează sprijinul financiar pentru Republica Moldova vecină de aplicarea unui set de reforme instituţionale pe care le consideră imperios necesare.