Uniunea Scriitorilor din România şi-a anunţat, miercuri, laureaţii pentru anul 2015.
Colaborarea dintre Radio Rai Italia şi Radio România are deja o tradiţie care s-a consolidat în ultimii ani, în special datorită proiectelor culturale, a declarat ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Radio România le-a făcut cadou celor mici un concert special în stagiunea Sălii Radio.
România reacţionează după recentele declaraţii incendiare ale preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu.
Naţionala de fotbal a României face ultimele pregătiri pentru Campionatul European din Franţa, ce va debuta în mai puţin de 10 zile.
Proiecte de peste 100 de miliarde de euro de la UE se vor derula în diferite oraşe europene prin Agenda urbană.
la Bucureşti a fost inaugurat monumentul Aripi, dedicat luptătorilor din rezistenţa anticomunistă 1945 - 1989 din România şi Basarabia.
În România şi în numeroase comunităţi româneşti de peste hotare, a fost marcată, duminică, Ziua Românilor de Pretutindeni.
Pentru că este gazda unor elemente ale scutului american antirachetă din Europa, România a intrat în colimatorul Rusiei. Purtătorul mesajului este însuşi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Ministrul delegat Dan Stoenescu a participat sâmbătă, 28 mai 2016, la conferința Excelență românească peste hotare care a reunit în aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București reprezentați valoroși ai diasporei românești
Ministerul român de Externe și-a exprimat surprinderea față de poziția președintelui Federației Ruse care a spus că România şi Polonia s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor rusești.
Mesajul ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni
O Rusie revanşardă la Est şi o maree jihadistă la sud, acestea sunt dosarele majore de pe agenda NATO – afirmă participanţii la o conferinţă pe teme de securitate organizată la Bucureşti.
La Cluj, se desfăşoară, până pe 5 iunie, Festivalul Internaţional de Film Transilvania.
Rezolvarea crizei medicamentelor esenţiale, investiţiile în construcţia de spitale şi problema infecţiilor intraspitaliceşti sunt câteva dintre priorităţile mandatului noului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.