Românii din străinătate, criza refugiaților, Uniunea Europeană după votul Brexit dar și parcursul european al Republicii Moldova s-au numărat printre principalele teme le reuniunii.
Guvernul a aprobat măsuri suplimentare de sprijin pentru românii răniți și afectați de cutremurul din Italia, precum și pentru familiile acestora și ale celor care și-au pierdut viața.
Sâmbătă şi duminică au avut loc ceremonii naţionale care au marcat 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.
Numărul cetățenilor români dispăruți aflate în atenția MAE este în acest moment de 4.
Numărul cetățenilor români decedați în urma seismului din Italia a ajuns la 11, iar alţi 14 sunt dispăruți. Zi de doliu național, sâmbătă, în Italia.
Astăzi, 27 august, se împlinesc 25 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. De asemenea, la 29 august, România și Republica Moldova celebrează 25 de ani de relații diplomatice.
Premierul tehnocrat al României, Dacian Cioloş, a făcut prima sa vizită în calitate de şef al Guvernului român, la Chişinău, în Republica Moldova.
Un al şaselea român a decedat în urma seismului din Italia, a anunţat MAE. Alţi 17 români sunt daţi dispăruţi şi 5 sunt spitalizaţi.
Bilanţul cutremurului din centrul Italiei creşte de la oră la oră. Sunt sute de morţi, mai mulţi răniţi şi mii de persoane rămase fără locuinţă.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale a Medicamentului, Lazăr Iordache, a fost arestat preventiv pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Ambasada României la Roma s-a autosesizat în urma seismului puternic produs pe teritoriul Italiei.
Transportatorii rutieri şi crescătorii de animale din România protestează. Dacă primii cer inghetarea politelor RCA, cei din urmă sunt nemulţumiţi de întârzierile la plata subvenţiilor în agricultură.
Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro s-au încheiat.
Sportivul român de origine rusă Albert Saritov a cucerit medalia de bronz la lupte libere la Jocurile Olimpice de la Rio.
România dezminte informaţia că ar urma să găzduiască arsenalul nuclear pe care americanii ar putea să-l mute din Turcia.