Sporirea prezenţei NATO în Marea Neagră va conduce la o mai bună cunoaştere a situaţiei din zonă, dar şi la creşterea stabilităţii şi predictibilităţii în această arie geografică – a apreciat ministrul român al Apărării, Gabriel Leş.
Comisia Europeană a chemat România să respecte o serie de prevederi comunitare.
BNR a revizuit în scădere rata de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 2,1 la 1,7%. În acelaşi timp, este prognozată o creştere economică cuprinsă între 4 şi 5 procente.
Proteste de mică amploare au continuat miercuri seară în marile orașe din România, pentru a 16-a zi consecutiv.
Proteste de mică amploare au continuat miercuri seară în marile orașe din România, pentru a 16-a zi consecutiv.
Construcţia bugetului de stat al României pe 2017 a stârnit reacţii pro şi contra. Unii susţin că acesta nu este sustenabil, alţii că este un buget echilibrat.
Un român a murit într-un grav accident rutier în Ungaria. Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako.
Întotdeauna calificat drept primul între egali în cadrul NATO, Washingtonul are acum ocazia să le spună aliaţilor europeni ce aşteaptă de la ei.
Protestele au continuat marți seară în marile orașe din România, pentru a 15-a zi consecutiv.
Parlamentul de la Bucureşti a dat undă verde referendumului anunţat, la sfârşitul lui ianuarie, de preşedintele ţării, Klaus Iohannis, ce va avea ca temă continuarea luptei anticorupţie şi integritatea funcţiei publice.
Comisia Europeană a dat publicităţii previziunile economice de iarnă - unul dintre instrumentele importante privind mersul economiilor din clubul european. Se spune, în esenţă, că toate economiile din UE vor creşte în 2017 şi 2018.
Protestele din București și alte orașe au continuat luni seară, pentru a 14-a zi consecutiv.
Din 31 ianuarie, românii ies în stradă în număr mare, acuzând Guvernul de stânga că a încercat să modifice prin ordonanţă de urgenţă legislaţia penală, dezincriminând parţial delicte, în beneficiul unor politicieni.
NATO face demersuri pentru întărirea flancului estic al Alianţei.
Ziua de 13 februarie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Mondială a Radioului pentru a atrage atenţia asupra importanţei extraordinare a acestui mijloc de comunicare.