Un armistiţiu, mai degrabă fragil, e rezultatul negocierilor maraton de marţi dintre deţinătorii câtorva portofolii cheie în Guvernul de la Bucureşti şi liderii centralelor sindicale din sectorul sanitar.
Parametrii economici ai României pe primul trimestru al acestui an sunt în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - susţine Guvernul de la Bucureşti.
Experţii prognozează că, după ce va începe extracţia din Marea Neagră, România nu va mai avea defel nevoie de importurile de gaze din Federaţia Rusă.
Regizorii Mihai Măniuţiu şi Yuri Kordonski şi actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc sunt marii câştigători ai galei Premiilor Uniter.
Preşedintele României a discutat, la Ruse, cu omologii săi din Bulgaria şi Austria despre asigurarea continuităţii preşedinţiilor bulgare, austriece şi române ale Consiliului UE şi despre oportunităţile de cooperare regională.
O echipă românească de volei a jucat, în premieră , la București, finala Ligii Campionilor, cea mai importantă competiție de profil din Europa
La doar jumătate de an după plecarea defintivă, în decembrie, a ultimului lor Suveran, Mihai I, românii mai pierd unul dintre puţinele repere morale ce le rămăseseră.
Comisia Europeană a menţinut la 4,5% estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018.
Promovarea unei prese libere reprezintă dreptul tuturor de a cunoaşte adevărul, a afirmat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, marcată pe 3 mai.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a decis să retrimită la Curtea Constituţională legile justiţiei adoptate recent.
Opt militari români aflaţi în misiune în Afganistan au fost răniţi, luni, într-un atac sinucigaş.
De miercuri, românii s-au întors la muncă, după câteva zile de distracţie prilejuite de minivacanţa de 1 Mai.
Mii de turişti au luat cu asalt, în această minivacanţă de 1 Mai, staţiunile montane, de la Marea Neagră sau Delta Dunării.
Mii de angajaţi din Sănătate au protestat, joi, în faţa guvernului nemulţumiţi de reducerile salariale cauzate de plafonarea sporurilor.
Calificată drept un mare succes de premierul Viorica Dăncilă, vizita sa în Israel a provocat iritarea preşedintelui Klaus Iohannis