Preşedintele Klaus Iohannis a depus o sesizare la Curtea Constituţională a României pe legea bugetului pentru acest an care i-a fost trimisă spre promulgare. Sesizarea va fi dezbătută săptămâna viitoare.
Circa jumătate din cetăţenii cu drept de vot au participat duminică la scrutinul parlamentar din Republica Moldova.
Tensiunile între Preşedinţie şi Guvernul român în privinţa miniştrilor transporturilor, respectiv dezvolării regionale, au luat sfîrşit odată cu semnarea de către şefului statului a decretelor de numire în funcţie.
Tensiuni politice fără precedent prefaţează alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova, ex-sovietică, majoritar românofonă.
Ordonanţele de urgenţă promovate de ministrul român al Justiţiei, în special cea care modifică legile justiţiei, au generat un val de reacţii.
Acordul obţinut de România pentru dosarul Dreptului de autor în Piaţa Unică Digitală a fost validat de statele membre UE.
Ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei ale Guvernului de stânga de la Bucureşti inflamează Opoziţia de dreapta.
Miniştrii afacerilor europene din statele UE au pregătit agenda de lucru a Consiliului European cu tematică economică de luna viitoare.
Sute de primari de localităţi au venit la Bucureşti pentru a discuta probleme legate de bugetele locale, proiecte şi surse de finanţare.
Siria, Ucraina şi Republica Moldova au dominat agenda reuniunii de luni, de la Bruxelles, a Consiliului Afaceri Externe a Uniunii Europene.
'Monştri.', în regia lui Marius Olteanu, a câştigat, la Berlinală, premiul oferit de cititorii Tagesspiegel.
Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul PSD-ALDE de la Bucureşti vrea să taxeze suplimentar băncile şi companiile energetice intră pe agenda Parlamentului.
Ester Peony va reprezenta România la Eurovision 2019, cu piesa 'On a Sunday'.
NATO va adopta măsuri defensive pentru a proteja Europa, dacă tratatul dintre Statele Unite şi Rusia privind dezarmarea se va destrăma definitiv.
Institutul Cultural Român organizează numeroase evenimente în oraşele, de peste tot din lume, unde are reprezentanţe.