Cele două camere ale legislativului sunt de luni în sesiune ordinară. Printre priorităţi se numără legea pensiilor şi definitivarea legilor justiţiei, contestate la Curtea Constituţională.
România nu va fi reprezentată de nicio echipă de fotbal în grupele competiţiilor continentale.
Pesta porcină se extinde în România, în pofida măsurilor luate de autorităţi. Iar pagubele materiale cresc de la zi la zi.
Prestigiosul Festival Internaţional Cerbul de Aur revine pe scena de la Braşov. Big Bandul Radio România, alături de Orchestra Operei din Braşov, îi acompaniază pe artiştii intraţi în concursul de interpretare.
Bucureştiul găzduieşte reuniunea diplomaţiei române. Anul acesta, invitat special este ministrul german al afacerilor externe, Heiko Maas.
La 27 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova nu traversează cea mai bună perioadă a fragilei sale statalităţi.
La două săptămâni de la protestele antiguvernamentale de la Bucureşti, şeful executivului acuză opoziţia că a încercat să preia puterea prin mijloace nedemocratice.
Al III-lea Summit anual al Iniţiativei Celor Trei Mări este programat să aibă loc în România în perioada 17-18 septembrie. Va avea loc şi un forum al oamenilor de afaceri la care şi-au anunţat participarea sute de investitori.
La Bucureşti, continuă acuzele legate de evenimentele petrecute la miningul antiguvernamental din 10 august.
Crescătorii de porci din România afectaţi de pierderea animalelor din cauza pestei porcine africane au primit, până acum, despăgubiri de aproximativ 50.000 euro.
Ministrul român de Interne, Carmen Dan, a revenit cu precizări asupra violenţelor petrecute pe 10 august. Nu însă şi cu demisia pe care opoziţia de dreapta i-o cere insistent.
MAE a anunţat sâmbătă că românul rănit în urma prăbuşirii podului rutier Morandi de la Genova a murit.
O tragedie provocată de prabuşirea unui pod lângă oraşul italian Genova a determinat autoritatile de la Bucuresti să prezinte o situaţie a podurilor din România.
Miercuri, 15 august, a fost ziua marinarilor români, marcata de fiecare dată de Sfânta Maria, care le este ocrotitoare.
Ministerul Afacerilor Externe a actualizat informaţiile privind prăbuşirea unei porţiuni din viaductul de la Genova.