Sefa Executivului de la Bucureşti a facut un turneu în Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, unde i-a invitat pe oficialii străini să participe la proiectele de infrastructură din România.
La Bucureşti, Camera Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
Legislaţia penală şi cea privind funcţionarea justiţiei inflamează, din nou, dezabaterile publice de la Bucureşti.
A 16-a ediție a Salonului Auto București a avut loc în perioada 11 – 21 octombrie, cu participarea mărcilor consacrate, o expoziție de mașini de epocă și un spațiu destinat exclusiv maşinilor electrice.
NATO își întărește flancul estic în fața amenințării crescânde a Rusiei. La Marea Neagră, România rămâne un important furnizor de securitate, apreciază ministrul Apărării, Mihai Fifor.
Sprijinul românilor pentru apartenenţa ţării la UE a ajuns la 49%, în scădere faţă de aprilie 2018.
România a fost scena celei mai ample simulări a unui dezastru natural organizată în spaţiul Uniunii Europene, exerciţiul Seism 2018.
UE şi Marea Britanie continuă, deocamdată fără succes, discuţiile legate de acordul care să oficializeze Brexitul.
Selecţionata de fotbal Under 21 a României ajunge, din nou, după 20 de ani, la un turneu final de Campionat European.
Un studiu recent arată că mulți români au bani în contul de pensii private obligatorii şi nu ştiu de ei. Pilonul II de pensii private obligatorii avea, la finalul lunii septembrie, aproape 7,2 milioane de participanți.
Preşedintele României face în Italia o vizită cu o importantă componentă economică.
Guvernul român a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică Legile Justiţiei.
Până pe 18 octombrie, România e scena celei mai ample simulări a unui dezastru natural organizată în spaţiul Uniunii Europene, exerciţiul Seism 2018.
Românii cu vârste cuprinse între 16 şi 55 de ani pot accesa, în anumite condiţii, credite garantate de stat în proporţie de 80%, exclusiv dobânzile şi comisioanele aferente.
În România se desfăşoară un exerciţiu naţional de simulare a intervenţiei după un seism major care s-ar putea produce.