S-au împlinit 170 de ani de la naşterea celui mai mare poet român, marcată atât în ţară, cât şi peste hotare.
La Bucureşti, puterea de dreapta şi opoziţia de stânga au deschis mai multe fronturi de luptă.
Posibilitatea organizării de alegeri parlamentare anticipate în România este tot mai des evocată. Ce spun partidele politice?
Proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești va continua, iar autoritățile române vor transmite în timp util toate clarificările către Comisia Europeană, a dat asigurări ministrul transporturilor Lucin Bode.
România monitorizează îndeaproape situaţia din Orientul Mijlociu.
Elevii şi preşcolarii români au început, luni, cursurile semestrului al doilea din anul şcolar 2019 - 2020.
O implicare mai mare a NATO în Orientul Mijlociu ar fi, în viziunea preşedintelui Klaus Iohannis, oportună în planul securităţii, dar şi al reconstrucţiei regiunii, de care România este interesată
Lideri politici de la Bucureşti evocă tot mai des scenariul alegerilor anticipate
Pensiile constituie subiectul momentului în România
Situaţia din Orientul Mijlociu este monitorizată şi evaluată, astfel încât la nivel instituţional să poată fi luate măsurile care se impun - dă asigurări ministrul român al Apărării, Nicolae Ciucă.
Situaţia din Irak ne priveşte fiindcă avem foarte mulţi români în zona Orientului Mijlociu - declară preşedintele Klaus Iohannis.
Premierul român, Ludovic Orban, a discutat, marţi, în prima zi a vizitei sale de lucru la Bruxelles, cu mai mulți oficiali europeni.
Guvernul României a adoptat în prima sa şedinţă din acest an o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Municipalitatea reacţionează după declaraţiile ministrului Mediului în cazul poluării aerului din Bucureşti.