Senatorii şi deputaţii aleşi în decembrie intră în prima sesiune parlamentară. Prioritară este adoptarea Legii bugetului de stat pe acest an.
Un incendiu, soldat cu victime printre pacienţi, s-a produs, vineri, la cel mai modern spital de boli infecţioase din România.
Coaliţia aflată la guvernare în România a decis recalcularea pensiilor și afirmă că și-a asumat un calendar de creştere a acestora, care ţine cont de condiţiile economice actuale. Din opoziţie, PSD respinge argumentele Guvernului
Executivul român se angajează să implementeze o politică bugetară sustenabilă şi să reducă deficitul bugetar.
Ministerul român al Sănătății vrea să crească numărul de teste pentru depistarea cazurilor de COVID-19 și discută despre noi indicatori de raportare privind testarea.
La o lună de la startul campaniei de vaccinare anti-Covid, România se numără printre primele ţări europene în ceea ce priveşte rata de imunizare - circa 2%.
Se redeschid școlile românești din 8 februarie?
La București, se definitivează proiectul bugetului de stat pentru anul în curs. Potrivit premierului, investiţiile şi sănătatea vor avea prioritate la finanţare
După anunțurile companiilor farmaceutice privind reducerea dozelor de vaccin anti-Covid livrate UE, executivul comunitar cere predictibilitate.
În condițiile scăderii incidenței infectărilor cu noul coronavirus, autoritățile au decis unele măsuri de relaxare pentru capitala României.
În fiecare an, pe 24 ianuarie, România sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române, momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească în 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
În România se schimbă strategia de vaccinare pentru etapa a doua. Anumite categorii de persoane vor avea prioritate la vaccinare.
Reuniți în cadrul unui summit online, liderii UE au pledat pentru descurajarea călătoriilor neesențiale, ca măsură de protecție sanitară.
Guvernul român a introdus noi categorii de populaţie în etapa a doua de vaccinare anti-Covid.
Joe Biden este, începând de miercuri, al 46-lea preşedinte al SUA. De la București, liderii politici au transmis mesaje de felicitare.