Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Miting pro-european la Chişinău

Zeci de mii de oameni au participat, la chemarea preşedintei Maia Sandu, la o mare manifestaţie pro-europeană de la Chişinău.

Miting pro-european la Chişinău
Miting pro-european la Chişinău

, 22.05.2023, 11:35

Confruntată cu o criză energetică fără precedent, căreia îi rezistă graţie ajutorului oferit de România şi Uniunea Europeană, şi supusă ameninţărilor hibride din partea Rusiei, Republica Moldova a înţeles, după trei decenii de pendulare între Est şi Vest, care îi sunt adevăraţii prieteni politici. Iar Uniunea Europeană se numără printre cei pe care micul stat est-european, cu populaţie preponderent vorbitoare de limbă română, se poate bizui cu adevărat.



Confirmarea a venit în mod direct din partea Preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, invitată, duminică, la marea adunare pro-europeană convocată de preşedinta Maia Sandu la Chişinău. Moldova nu este singură, Europa este Moldova, Moldova este Europa – a spus, în limba română, şefa legislativului comunitar. Ea i-a asigurat pe cetăţenii moldoveni că Uniunea Europeană le va susţine ţara în procesul de integrare:



Ne-am adunat aici în acest moment, într-un moment deosebit, pentru a trimite un mesaj pro-european comunităţii internaţionale. Vă las în luna mai cu răspunsul Parlamentului European: mergeţi înainte, ţineţi-o tot aşa, Moldova nu este singură!”.



Roberta Metsola i-a lăudat pe cetăţenii republicii pentru solidaritatea de care au dat dovadă faţă de Ucraina agresată şi ucrainenii refugiaţi, iar pe de altă parte a condamnat politicile ruseşti de ameninţare şi şantaj la adresa Moldovei.



Cel mai bun mod de a scăpa de şantajul rusesc este integrarea în Uniunea Europeană, le-a spus concetăţenilor Maia Sandu: Moldova europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici şi de nădejde, care nu ne vor lăsa singuri în faţa agresorilor ce aduc războaie şi ucid oameni. Putem fi în siguranţă doar împreună cu familia europeană. Acest război ne arată limpede că nu mai vrem să fim sub şantajul Kremlinului”.



Republica Moldova a devenit ţară candidată în iunie anul trecut, la puţine luni după invazia rusă în Ucraina. Preşedinta Maia Sandu pledează, acum, în favoarea aderării până la finalul acestei deceniu. Maia Sandu: Locul Moldovei este în Uniunea Europeană. Proiectul nostru de ţară şi obiectivul nostru este ca Moldova să fie, până în 2030, membru cu drepturi depline al familiei europene. Acesta nu este doar angajamentul meu. Avem susţinerea Uniunii Europene în acest drum şi asta o cere poporul Republicii Moldova. A cerut-o de fiecare dată când a ieşit în stradă să-şi apere drepturile. A cerut-o la alegeri. O cere acum, când iarăşi ne-am adunat împreună pentru a decide soarta Moldovei. Europa este mai mult decât o lozincă politică. Europa este un mod de viaţă, un vis care trebuie să devină realitate şi este şansa poporului nostru să trăiască în pace, în linişte şi în belşug”.



Peste 75.000 de oameni au participat la manifestaţia de la Chişinău, la care s-a adoptat o rezoluţie ce confirmă sprijinul cetăţenilor pentru parcursul european al ţării.




RadioRomaniaInternational · Miting pro-european la Chişinău



Foto: pixabay.com
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Pensiile magistraţilor, în discuţie

În România există câteva categorii ocupaționale care se pensionează, în general, sub vârsta de 50 de ani și a căror pensie nu se...

Pensiile magistraţilor, în discuţie
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală la 2,5% în...

Prognoze în scădere de la Banca Mondială
Sursa foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

De la deficitul bugetar, la datoria publică

Ministerul de Finanţe de la București reafirmă angajamentul României de a se încadra, la finalul anului, în ţinta de deficit de 7% din...

De la deficitul bugetar, la datoria publică
Ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, alături de ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Foto: MAE.ro
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

Ziua Prieteniei româno-germane

În urmă cu un an, fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, el însuşi etnic german din Transilvania, promulga Legea pentru instituirea...

Ziua Prieteniei româno-germane
În actualitate marți, 22 aprilie 2025

Reacţii din România la moartea Papei

Papa Francisc s-a stins din viaţă luni, în a doua zi de Paşte, după 12 ani de pontificat, iar emoţia provocată de dispariţia sa a trecut...

Reacţii din România la moartea Papei
În actualitate joi, 17 aprilie 2025

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Creştinii ortodocşi se pregatesc să celebreaze Sfintele Paşti – sărbătoarea luminii şi a bucuriei, considerată cea mai mare a...

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale
În actualitate miercuri, 16 aprilie 2025

Parteneriat strategic reafirmat

Cu o nouă administraţie, condusă de republicanul Donald Trump, care excelează în mişcări neprevăzute, Statele Unite au în Congres o...

Parteneriat strategic reafirmat
În actualitate miercuri, 16 aprilie 2025

NATO continuă să sprijine Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat, marţi, o vizită surpriză la Odesa, oraş portuar din sudul Ucrainei cu o importantă...

NATO continuă să sprijine Ucraina

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company