La Revoluţie ne-am câştigat libertatea
Înainte de căderea comunismului, în 1989, românii tânjeau după drepturile şi libertăţile de care beneficiau cetăţenii statelor occidentale.
Florentin Căpitănescu, 23.12.2015, 13:15
În timpul
regimului comunist, instalat pentru mai bine de patru decenii, România devenise
o ţară aproape de nelocuit. Controlul obsesiv exercitat asupra populaţiei, în
special prin temuta Securitate, frigul, foamea, nerespectarea unor drepturi
fundamentale ale Omului, precum libertatea de expresie ori uneori chiar dreptul
la viaţă, în cazul opozanţilor politici, constituiau opera unui regim nemilos.
Despre perioada aceea, până în decembrie ’89, când regimul a apus, a vorbit,
într-un interviu acordat postului Radio România, fostul dizident Radu
Filipescu: Comunismul a fost o societate a eşecului. Deci, nu poţi să ai un
discurs pozitiv despre acea perioadă, în afară de o experienţă personală. Şi e
bine că am scăpat de comunism, e bine că am scăpat de Ceauşescu, chiar dacă mai
avem încă multe de rezolvat.
În cei 26 de ani scurşi de la ceea ce în limbajul
comun a intrat sub numele de Revoluţie, societatea este departe, poate prea
departe, de cea pe care românii, în primele zile trăite în post-comunist, şi-au
proiectat-o. Aceasta, deşi România şi-a redescoperit vocaţia europeană. Membri
ai NATO, din 2004, şi ai UE, din 2007, românii au, acum, privilegii la care în
comunism îşi permiteau doar să viseze. Despre unul dintre acestea a vorbit, la
Radio România, Petre Roman, primul premier din istoria post-comunistă a
României. Petre Roman: Izbânda noastră de atunci, victoria
Revoluţiei a fost cucerirea libertăţii. Când o ai, nu ştii să o preţuieşti. Cei
de astăzi o consideră ca o realitate curentă, normală.
Există, însă, şi
oameni dezamăgiţi. O mare deziluzie a acestor 26 de ani este nefinalizarea aşa-numitului
Dosar al Revoluţiei, clasat recent. Deschiderea
sa fusese considerată o firească încercare de stabilire a vinovăţiilor şi a
adevărului istoric şi o şansă de reconciliere cu trecutul, în condiţiile în
care peste o mie de români şi-au pierdut viaţa în decembrie ’89. Însă setea de
dreptate a rămas. Soţia unuia dintre martiri, căzut la Sibiu, a
declarat, tot pentru Radio Romania: Pentru noi a fost o
tragedie atunci, o tragedie acum. Ne dorim din suflet, măcar acum, la 26 de
ani, să se audă lucrul acesta şi vrem ca cei care sunt marii conducători,
politicienii, guvernanţii, indiferent ce sunt, să se uite cu faţa şi câtre noi.
Nu este posibil ca Dosarul Revoluţiei să fie închis. Sibiul nu are vinovaţi,
dar, în schimb, sunt 99 de morţi.
Clasarea Dosarului Revoluţiei este rezultatul unei societăţi despre care nu
puţini români spun că s-a aşezat strâmb după ’89, dar în care, totuşi, se pot
simti liberi.