Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jocurile de noroc, scoase din localităţile mici

Parlamentul de la Bucureşti a decis eliminarea sălilor de jocuri de noroc din localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori.

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

, 10.04.2024, 11:44

Jocurile de noroc, între care şi aşa-zisele „păcănele”, vor fi interzise în România în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori, după ce Camera Deputaţilor a aprobat marţi, în calitate de for decizional, un proiect în acest sens. Măsura, iniţiată de Partidul Social Democrat, parte din coaliţia aflată la guvernare la Bucureşti, prevede, între altele, instituirea unui registru public cu privire la operatorii licenţiaţi din domeniu, taxe mai mari pentru organizatorii acestui tip de activitate, dar şi amenzi de până la 200.000 de lei (peste 40.000 de euro) pentru încălcarea acestei restricţii, confiscarea sumelor provenite din activităţi contravenţionale şi chiar reţinerea licenţei firmelor în cauză.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis că, deşi textul votat este mai îngăduitor decât proiectul iniţial, odată cu intrarea în vigoare, actul normativ va împiedica 90% din localităţile României să mai aibă pe teritoriul lor jocuri de noroc. Într-o postare pe reţelele de socializare, premierul a spus că, după votul de marţi, „zilele bune ale celor care au profitat cu lăcomie, vânzând iluzii oamenilor s-au încheiat” şi că guvernul va continua să ia măsuri „până când lucrurile vor fi sub control”.

La rândul său, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, a spus că acest demers reprezintă doar un prim pas spre limitarea accesului la jocurile de noroc. Alfred Simonis: În satele României nu există altă distracţie, nu există mall-uri, nu există bazine; există aceste blestemate de păcănele care sunt singura distracţie a acestor copii. Acolo trebuie să începem. După ce vom da această lovitură şi după ce vom vedea cum industria reacţionează, vom putea face şi legea prin care vom scoate complet în afara oraşelor şi a celor mari aceste săli de jocuri de noroc.

Partidele din opoziţie nu au văzut, însă, cu ochi buni demersul reprezentanţilor puterii şi i-au acuzat pe aceştia că îşi promovează propriul proiect în scop electoral, în condiţiile în care iniţiativele lor pe această temă nu au fost acceptate spre dezbatere. Parlamentarii USR şi cei ai AUR consideră, totodată, că partidele de la putere blochează în Parlament documentele care elimină păcănelele inclusiv din oraşele mari şi interzic publicitatea la aceste activităţi, deoarece industria jocurilor de noroc le-ar sponsoriza campaniile electorale.

Liderul de grup al deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu: Este admirabilă ipocrizia PSD care, de un an de zile, ţine blocate nişte proiecte la sertar. Va trece un proiect, va aştepta să vadă cum reacţionează industria păcănelelor şi dup-aia va decide dacă mergem mai departe. Asta înseamnă să te aibă la mână patronii păcănelelor şi să nu-ţi pese de români.

În 2022, românii au cheltuit în cazinouri, săli de jocuri de noroc şi online pe pariuri circa 11,7 miliarde de lei (aproape 2,4 miliarde de euro), cu 15% mai mult decât în 2021. Totodată, veniturile operatorilor de profil au crescut cu 40% în ultimii 5 ani.

RadioRomaniaInternational · Jocurile de noroc, scoase din localităţile mici – 10.04.2024
Călin Georgescu a fost pus, oficial, sub acuzare pentru săvârșirea a șase infracțiuni (Foto: captura Youtube)
În actualitate joi, 27 februarie 2025

Ancheta privind influenţarea alegerilor

Fostul candidat de extremă-dreapta la președinția României, Călin Georgescu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce...

Ancheta privind influenţarea alegerilor
Ilie Bolojan (Foto: presidency.ro)
În actualitate joi, 27 februarie 2025

Consultări politice pentru securitatea României

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru definirea poziţiei României la Consiliul...

Consultări politice pentru securitatea României
(sursa foto: cdepro)
În actualitate miercuri, 26 februarie 2025

Moţiune de cenzură la Bucureşti

Parlamentarii AUR, SOS şi POT (formaţiuni asumat suveraniste, în opoziţie în Parlamentul de la Bucureşti) au depus, marţi, prima moţiune de...

Moţiune de cenzură la Bucureşti
Foto: vgnk / Pixabay
În actualitate miercuri, 26 februarie 2025

Programa de învăţământ, în dezbatere

Reforma programei de învăţământ liceal din România se află, în această perioadă, în atenţia ministerului Educaţiei de la Bucureşti....

Programa de învăţământ, în dezbatere
În actualitate marți, 25 februarie 2025

Discuţii privind viitorul Ucrainei

Din perspectiva celui aflat, interimar, la şefia statului român, Ilie Bolojan, securitatea Ucrainei vecine, invadată de trupele ruse, este...

Discuţii privind viitorul Ucrainei
În actualitate marți, 25 februarie 2025

Proiecţii economice pentru România

România nu mai conduce clasamentul privind cea mai ridicată rată medie anuală a inflaţiei înregistrate în Uniunea Europeană, dar se...

Proiecţii economice pentru România
În actualitate luni, 24 februarie 2025

Trei ani de război în Ucraina

La împlinirea a trei ani de la declanșarea invaziei ruse, liderii UE au mers la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina, printr-un...

Trei ani de război în Ucraina
În actualitate luni, 24 februarie 2025

Românul Radu Jude, premiat din nou la Berlinală

A 75-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, primul eveniment major al anului în lumea celei de-a şaptea arte, a atins...

Românul Radu Jude, premiat din nou la Berlinală

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company