Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Egiptul din nou în fierbere

Liderul interimar al Egiptului, Adly Mansour, a anunţat organizarea de noi alegeri legislative până la începutul anului viitor. In acest timp, pe străzi au continuat protestele susţinătorilor fostului preşedinte, Mohamed Morsi.

Egiptul din nou în fierbere
Egiptul din nou în fierbere

, 09.07.2013, 11:13

Egiptul este profund divizat. De o parte sunt partizanii lui Mohamed Morsi, preşedintele îndepărtat, săptămâna trecută, de la putere. Sunt susţinuţi de formaţiunea islamistă a Fraţilor Musulmani. De cealaltă parte sunt nemulţumiţii, cei care au protestat zile la rând în piaţa Tahrir, din Cairo, devenită simbol al contestării felului în care Morsi a condus ţara în primul său an ca şef al statului. Aceştia sunt sprijiniţi de armată, a cărei influenţă în mersul treburilor ţării este, deja, arhicunoscută.



Poate sărbătoarea, abia începută, a Ramadanului – cea mai importantă a musulmanilor – să mai calmeze spiritele în următoarele 30 de zile cât va dura ? Nu puţini sunt cei care cred că nu. Fraţii Musulmani ar putea să-şi dubleze violenţele împotriva celor care le-au destituit preşedintele, iar armata să le răspundă pe măsură. In acest context, avertismentele cu privire la riscul declanşării unui război civil se multiplică. Islamiştii au pledat, de altfel, deja, pentru o revoltă a poporului împotriva celor care încearcă – spun ei – să le fure revoluţia cu tancurile şi au cerut comunităţii şi grupurilor internaţionale să intervină pentru a împiedica masacre, făcând referire la confruntările armate de la începutul acestei săptămâni, soldate de zeci de morţi.



“Provocările şi escaladarea violenţei trebuie evitate, iar toţi cei care revendică legitimitatea să acţioneze în mod responsabil pentru binele ţării” – a punctat, în termeni imperativi, diplomaţia europeană prin şefa ei, d-na Catherine Ashton.



La Bucureşti, secretarul de stat pentru afaceri globale din cadrul Ministerului de externe, Mihail Dobre, a primit-o pe d-na Laila Ahmed Bahaa El Din, ambasadorul Egiptului în România, la solicitarea acesteia. Din comunicatul diplomaţiei române citim : “Ambasadorul egiptean a făcut o prezentare a situaţiei interne actuale din ţara sa, a subliniat complexitatea evoluţiilor ce au urmat după declanşarea Primăverii Arabe şi a evidenţiat dificultăţile cu care se confruntă autorităţile egiptene în această perioadă în ceea ce priveşte formarea unui guvern interimar, dar şi hotărârea lor de a asigura continuarea procesului de transformare democratică a ţării”. România – a răspuns diplomaţia de la Bucureşti – deplânge pierderile de vieţi omeneşti în cursul ciocnirilor din ultimele zile şi condamnă orice formă de violenţă. Totodată, urmăreşte cu preocupare, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, evoluţiile actuale. Numai prin dialog, iar nu prin confruntare, se poate asigura succesul proiectului democratic. De aceea, România speră că în Egipt se va reveni cât mai curând la ordinea constituţională prin organizarea de noi alegeri şi că procesul de tranziţie democratică va fi reluat cât mai rapid cu putinţă.



Miza depăşeşte cu mult graniţele naţionale! Egiptul este un factor cheie pentru pacea, securitatea şi dezvoltarea economică din regiunea Mediteranei, a nordului Africii şi a Orientului Mijlociu. Or, stabilitatea şi securitatea lui sunt esenţiale pentru stabilitatea şi securitatea regiunii.

Marcel Ciolacu (sursa foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Restructurări în instituțiile de stat

Începe cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului, a anunțat, la București, premierul Marcel Ciolacu. El a...

Restructurări în instituțiile de stat
(foto: andreas160578 / pixabay.com)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Discuții privind Programul Rabla

Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor...

Discuții privind Programul Rabla
România la summitul de la Paris (sursa foto: presidency. ro)
În actualitate joi, 20 februarie 2025

România la consultările de la Paris

Securitatea continentului european a fost tema noii reuniuni organizate, miercuri, la Paris, de preşedintele francez, Emmanuel Macron după cea de...

România la consultările de la Paris
Parlamentul României / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 20 februarie 2025

Decizii de securitate în Parlamentul de la București

Camera Deputaţilor de la București a adoptat, fără amendamente, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege care permite doborârea...

Decizii de securitate în Parlamentul de la București
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

România continuă drumul euro-atlantic

Politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi...

România continuă drumul euro-atlantic
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

În anul 2015 a fost adoptată de către Parlament o lege prin care se declară 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși–...

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia

Banca Naţională a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,8%, de la 3,5% anterior, potrivit celui mai recent raport...

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Europenii strâng rândurile

Se împlinesc, în câteva zile, trei ani de la invazia Ucrainei de către trupele Moscovei. Trei ani în care sunt greu, dacă nu imposibil de...

Europenii strâng rândurile

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company