Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Disensiuni privind votul prin corespondenţă

Liberalii susţin că PSD, partidul aflat la putere, tergiversează dezbaterea acestei legi, în timp ce social-democraţii atrag atenţia că PNL a avut timp să promoveze documentul în perioada în care a deţinut preşedinţia Comisiei de Cod Electoral.

Disensiuni privind votul prin corespondenţă
Disensiuni privind votul prin corespondenţă

, 05.10.2015, 13:35

Cerută cu insistenţă de diaspora şi considerată, cel puţin declarativ, de întreg spectrul politic de la Bucureşti drept o soluţie pentru ca situaţia de la alegerile prezidenţiale de anul trecut să nu se mai repete, legea votului prin corespondenţă trenează. Cozile interminabile de la secţiile de votare din străinătate şi, în unele cazuri, imposibilitatea exercitării acestui drept constituţional din cauza proastei organizări, au generat atunci vii proteste îndreptate împotriva administraţiei social-democrate.



Acum, la aproape un an, puterea şi opoziţia se acuză reciproc de amânarea adoptării actului normativ amintit. Pentru a putea fi aplicată la alegerile din 2016, legea votului prin corespondenţă are ca dată limită pentru adoptare începutul lunii viitoare, aminteşte co-preşedintele principalei forţe a opoziţiei, Alina Gorghiu, aflată, din această săptămână, alături de colegii săi liberali, în grevă japoneză:


Este un exerciţiu simbolic. Este ultima speranţă acum, ca în următoarele săptămâni să se întâmple ceva. Mizez inclusiv pe o chemare la consultări a preşedintelui Iohannis. Vom continua acest demers până când vom vedea votul prin corespondenţă realitate. Se va munci, se va veni la Parlament, se va vota. În rest, se va face opoziţie parlamentară pe toate temele.”



Tot în semn de protest, deputatul PNL, Mihai Voicu, şi-a dat demisia de la şefia Comisiei de cod electoral în condiţiile în care membrii comisiei nu au ajuns la un acord privind legea votului prin corespondenţă. De cealaltă parte, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, arată cu degetul către liberali:


PNL-ul a refuzat la solicitarea noastră să desemneze un om în acea comisie pentru a putea funcţiona în continuare. Noi lucrăm şi vom scoate o lege, care obligatoriu trebuie să respecte două principii: să asigure dreptul la vot în aceleaşi condiţii pe care le au românii care trăiesc în România, pe de o parte, şi, pe de altă parte să ne dea siguranţa că votul este sigur.”



Este obligatoriu să dăm dreptul tuturor românilor de a vota. Noi ştim că Victor Ponta nu va uita niciodată că diaspora nu l-a ales preşedinte. Legea votului prin corespondenţă este un cartof fierbinte în mâinile puterii actuale.” – afirmă deputatul PNL Andreea Paul, explicând că liberalii au declanşat greva parlamentară pentru urgentarea adoptării legii votului prin corespondenţă. În contrapartidă, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, cataloghează greva japoneză a liberalilor drept un joc politic ieftin.

Summitul Consiliului European (EUCO) de joi, 18 decembrie
În actualitate vineri, 19 decembrie 2025

Sprijin financiar european pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene, reuniţi joi în Consiliu la Bruxelles, au hotărât să împrumute Ucraina cu 90 de miliarde de euro. Reuniunea, care s-a...

Sprijin financiar european pentru Ucraina
Photo: Emil Kalibradov / unsplash.com
În actualitate vineri, 19 decembrie 2025

Nemulţumiri faţă de salariul minim

Majorarea salariului minim de la mijlocul anului viitor este motiv de nemulţumire atât pentru angajaţi, cât şi pentru patronatele din România....

Nemulţumiri faţă de salariul minim
Foto: presidency.ro
În actualitate joi, 18 decembrie 2025

Preşedintele României, la Londra şi Helsinki

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a efectuat o vizită la Londra, unde a fost primit, la Palatul Buckingham, de Regele Charles al III-lea al...

Preşedintele României, la Londra şi Helsinki
Foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate joi, 18 decembrie 2025

Decizii financiare ale coaliţiei de guvernare

Coaliţia cvadripartită la guvernare la București a ajuns, miercuri, la un acord în privinţa creşterii salariului minim pe economie de la 1...

Decizii financiare ale coaliţiei de guvernare
În actualitate miercuri, 17 decembrie 2025

Dezbateri privind justiţia

Aşteptat să se implice în dezbaterea privind problemele grave din justiţie şi mai ales să provoace o discuţie inter-instituţională serioasă...

Dezbateri privind justiţia
În actualitate miercuri, 17 decembrie 2025

Pactul Verde, un pas înapoi

Uniunea Europeană renunță la obiectivul de a impune o interdicție totală asupra vânzărilor de mașini noi cu motoare pe bază de benzină sau...

Pactul Verde, un pas înapoi
În actualitate marți, 16 decembrie 2025

Moțiunea de cenzură, respinsă

Guvernul coaliţiei pro-europene condus de premierul liberal Ilie Bolojan a trecut în Parlament testul unei noi moţiuni de cenzură. Opoziţia...

Moțiunea de cenzură, respinsă
În actualitate marți, 16 decembrie 2025

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara

Instalată, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, de trupele sovietice de ocupaţie, dictatura comunistă din România s-a perpetuat...

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company