Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Discuţii privind pensiile

În România, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat și care stimulează rămânerea în activitate până la 70 de ani ajunge, zilele acestea, la guvern.

Discuţii privind pensiile
Discuţii privind pensiile

, 07.06.2021, 11:44


La trei luni de când a fost iniţiat de Ministerul Muncii, un proiect de lege care vizează sistemul de pensii din România urmează să fie adoptat de executiv în această săptămână. Potrivit documentului, nu creşte vârsta de pensionare, dar li se permite angajaţilor să rămână în activitate până la 70 de ani, dacă doresc. Aceste persoane vor continua să plătească contribuţiile sociale şi vor solicita recalcularea pensiei atunci când vor decide să se pensioneze. O altă prevedere intezice cumulul pensiei cu salariul la stat. Cele aproximativ 35 de mii de persoane aflate în prezent în această situație vor avea la dispoziție 30 de zile de la aprobarea legii pentru a opta între cele două forme de venit. Există, însă, şi excepţii, care vor putea să primească în continuare pensie și salariu la stat: profesorii, artiştii, membrii Academiei Române şi parlamentarii, dar și pensionarii încadraţi în gradul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu.



Iniţiativa proiectului, care va pleca în această săptămână de la guvern către dezbatere și vot din Parlament, vine pe fondul avertismentelor tot mai numeroase că, în formula actuală, în câțiva ani sistemul de pensii nu va mai putea face faţă plăţilor. Ministrul muncii şi al protecţiei sociale, Raluca Turcan a explicat pe larg de ce este nevoie de reformă în sistemul de pensii


Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus faţă de cât ies în mod normal la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966-1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere. Mai mult decât atât, întregul sistem este grevat de inechităţi crunte. Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensie, aducând în calculul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care de obicei în ajun de campanii mai majorează pensiile, şi în acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii, astfel încât România anului 2021-2022 să ajungă să aibă cinci milioane de dosare de pensii digitalizate.



Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor cu 14% făcută la finalul anului trecut, a mai spus Raluca Turcan, potrivit căreia, pensiile vor creşte anul viitor cel puţin cu rata inflaţiei. Anul viitor va fi aplicată actuala legislaţie în materie de pensii, urmând ca, până la sfârşitul lui 2022, să fie adoptată o nouă lege a pensiilor, a precizat ministrul.




RadioRomaniaInternational · Discuţii privind pensiile



Marcel Ciolacu (sursa foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Restructurări în instituțiile de stat

Începe cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului, a anunțat, la București, premierul Marcel Ciolacu. El a...

Restructurări în instituțiile de stat
(foto: andreas160578 / pixabay.com)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Discuții privind Programul Rabla

Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor...

Discuții privind Programul Rabla
România la summitul de la Paris (sursa foto: presidency. ro)
În actualitate joi, 20 februarie 2025

România la consultările de la Paris

Securitatea continentului european a fost tema noii reuniuni organizate, miercuri, la Paris, de preşedintele francez, Emmanuel Macron după cea de...

România la consultările de la Paris
Parlamentul României / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 20 februarie 2025

Decizii de securitate în Parlamentul de la București

Camera Deputaţilor de la București a adoptat, fără amendamente, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege care permite doborârea...

Decizii de securitate în Parlamentul de la București
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

România continuă drumul euro-atlantic

Politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi...

România continuă drumul euro-atlantic
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

În anul 2015 a fost adoptată de către Parlament o lege prin care se declară 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși–...

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia

Banca Naţională a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,8%, de la 3,5% anterior, potrivit celui mai recent raport...

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Europenii strâng rândurile

Se împlinesc, în câteva zile, trei ani de la invazia Ucrainei de către trupele Moscovei. Trei ani în care sunt greu, dacă nu imposibil de...

Europenii strâng rândurile

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company