Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Decizii ale Curţii Constituţionale

Intens solicitată în ultima vreme, Curtea Constituţională s-a pronunţat, miercuri, asupra unor sesizări pe varii domenii.

Decizii ale Curţii Constituţionale
Decizii ale Curţii Constituţionale

, 19.07.2018, 11:48


Simptom al legislaţiei neclare în multe domenii şi al precarităţii dialogului Putere – Opoziţie în procesul de legiferare, apelul la Curtea Constituţionala a devenit regulă. Instanţa s-a transformat, treptat, în arbitrul fără de care nicio dispută, nu doar legislativă, ci şi instituţională sau chiar politică, nu poate fi rezolvată. Dovada o reprezintă avalanşa de sesizări de neconstituţionalitate, cele mai multe pe zona legilor care privesc sistemul judiciar şi codurile penale, subiecte la modă în această perioadă. Miercuri a fost o zi plină la CCR. Instanţa a admis sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii manualului şcolar, depusă de PNL şi USR, de opoziţie, care reclamaseră instituirea unui monopol şi lipsa unei rigori normative.



Pe de altă parte, judecătorii constituţionali au respins sesizarea UDMR şi USR în legătură cu modificarea Legii privind exproprierea din cauză de utilitate publică şi pe cea a PNL şi USR asupra modificărilor aduse Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor. CCR a amânat, în schimb, pentru toamnă, dezbaterea sesizărilor PNL şi USR şi pe cea a Instanţei Supreme în legătură cu proiectele de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Legii privind organizarea judiciară. Tot pentru toamnă, Curtea a amânat decizia privind sesizarea referitoare la modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.



În alt registru, Curtea a admis sesizarea cu privire la dreptul de liberă circulaţie şi şedere al soţilor de acelaşi sex, în acord cu o decizie a Curţii de Justiţie a UE. Aceasta stabilise că statele membre nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.



Una dintre cele mai aşteptate decizii ale Curţii Constituţionale, cel puţin din perspectiva puterii de stânga, privea înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Vestea pentru majoritatea PSD – ALDE nu este bună. Curtea a acceptat sesizările formulate de preşedinţie şi opoziţie, potrivit cărora înfiinţarea Fondului intra în atribuţiile Guvernului, şi nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat. Legea prevedea că 33 de companii, la care statul român este acţionar, vor intra în portofoliul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, al cărui capital social s-ar ridica la 9 miliarde de lei.. Pentru PSD, Fondul ar fi un instrument care să ajute la dezvoltarea infrastructurii mari şi a investiţiilor în agricultură, la industrializarea României şi la crearea de noi locuri de muncă. Opoziţia, preocupată de riscul utilizării neadecvate a sumelor din acest fond şi de politizarea procesului de numire a conducerii acestuia, l-a perceput ca o posibilă cale pentru corupţie. PNL a avertizat că, dacă Executivul va găsi o altă cale de înfiinţare a Fondului, va ataca decizia în instanţa de contencios administrativ.

Standul României la ITB Berlin (Foto: fb.com / România Atractivă)
În actualitate joi, 06 martie 2025

Atuurile turistice ale României

Numărul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană a depăşit trei miliarde în 2024, acesta fiind cel mai bun...

Atuurile turistice ale României
Ursula von der Leyen (Foto: ©European Union, 2025 Source: EC - Audiovisual Service Photographer: Dati Bendo)
În actualitate miercuri, 05 martie 2025

Plan de reînarmare europeană

Cu o Rusie tot mai agresivă la est şi o Americă tot mai distantă dincolo de Atlantic, Europa trece printr-o perioadă de nesiguranţă cum n-a...

Plan de reînarmare europeană
Logo MAE
În actualitate miercuri, 05 martie 2025

Reacţii la declaraţiile unui serviciu de informaţii rusesc

Autorităţile române resping categoric afirmaţiile Serviciului rus de Informaţii Externe potrivit cărora Uniunea Europeană ar fi şantajat...

Reacţii la declaraţiile unui serviciu de informaţii rusesc
Preşedintele interimar Ilie Bolojan (Foto: presidency.ro)
În actualitate marți, 04 martie 2025

România şi flancul estic al NATO

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut, luni, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, în cadrul...

România şi flancul estic al NATO
În actualitate marți, 04 martie 2025

UE sprijină Republica Moldova

Uniunea Europeană va aloca, în acest an, în cadrul Facilităţii Europene pentru Pace, 60 de milioane de euro pentru întărirea capacităţilor...

UE sprijină Republica Moldova
În actualitate luni, 03 martie 2025

Sprijin european pentru Ucraina

Eşecul brutal al discuţiilor americano-ucrainene, de vineri, de la Washington, nu lasă loc de multe iluzii cu privire la asumarea de către...

Sprijin european pentru Ucraina
În actualitate luni, 03 martie 2025

Întâlnire la vârf România-Republica Moldova

România şi Republica Moldova insistă ca nicio decizie privind pacea în Ucraina şi viitorul poporului ucrainean să nu poată fi luată fără...

Întâlnire la vârf România-Republica Moldova
În actualitate vineri, 28 februarie 2025

Continuă plafonarea prețurilor la energie

Guvernul de la București a anunțat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică și gaze naturale. Aceasta se va aplica şi...

Continuă plafonarea prețurilor la energie

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company