Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Bucureşti şi Chişinău, despre un viitor comun

Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu a reconfirmat, la Chişinău, în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă, sprijinul Bucureştiului pentru parcursul european al R. Moldova.

Bucureşti şi Chişinău, despre un viitor comun
Bucureşti şi Chişinău, despre un viitor comun

, 08.05.2014, 12:30

Bucureştiul va sprijini R. Moldova pentru realizarea parcursului său european şi a proiectelor bilaterale cu România, a declarat, miercuri, la Chişinău, preşedintele Senatului român, Călin Popescu Tăriceanu. În cadrul întâlnirii sale cu premierul moldovean, Iurie Leanca, părţile au fost de acord cu faptul că perspectiva europeană este, pentru R. Moldova, o opţiune pentru asigurarea încrederii cetăţenilor în viitorul statului şi va oferi soluţii pentru modernizarea economică, socială şi instituţională. Popescu Tăriceanu a subliniat necesitatea creării, în contextul instabilităţii din Ucraina, a unui consens naţional, la nivelul clasei politice din Rep Moldova, pentru atingerea perspectivei europene. Călin Popescu Tăriceanu: Există, în Republica Moldova, un front consistent pro-european, care este conştient, în fond, că aceasta este opţiunea de viitor, o opţiune care înseamnă democraţie şi bunăstare.



El a remarcat, totuşi, că, la nivelul societăţii moldoveneşti, se percepe şi o indecizie cu privire la direcţia pe care ar trebui să o urmeze R. Moldova. “Nu am ezitat să-i spun premierului moldovean că nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost România fără să fie membră a NATO şi a UE. Eu cred că această întrebare trebuie să şi-o pună şi Moldova” a afirmat preşedintele Senatului de la Bucureşti. El a adăugat că ameninţările de securitate la adresa R. Moldova sunt mai reduse decat cele la adresa Ucrainei, dar moldovenii trebuie să-şi pună întrebarea câţi dintre ei privesc situaţia prin prisma interesului moldovean şi câţi gândesc prin prisma interesului Rusiei. Anul acesta, e de parere Călin Popescu Tăriceanu, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare, iar dacă actuala opoziţie, reprezentată de Partidul Comuniştilor, va câştiga alegerile, există riscul ca drumul proeuropean al Moldovei să se întrerupă, să fie deviat.



La rândul său, premierul Iurie Leanca a fost de părere că România şi Moldova traversează o perioadă de relaţii foarte bune, care oferă oportunitatea derulării unor proiecte economice bilaterale importante, cum ar fi interconexiunea sistemului energetic, conectarea la sursele de gaze din România, reconstruirea unor poduri transfrontaliere.



R. Moldova mizează, în continuare, pe sprijinul României, inclusiv în realizarea parcursului său european, a punctat Iurie Leancă, în cadrul dialogului desfăşurat în limba româna, limbă de stat comună, la Bucureşti şi la Chişinău.

Foto: pixabay.com
În actualitate marți, 29 aprilie 2025

Discuţiile privind pensionarea magistraţilor continuă

Senatul de la București a amânat cu două săptămâni dezbaterea în plen a proiectului de lege care ar trebui să modifice vârsta de pensionare...

Discuţiile privind pensionarea magistraţilor continuă
Foto: Agenția Media a Armatei
În actualitate marți, 29 aprilie 2025

România – pregătire consolidată în domeniul Apărării

Într-un context geopolitic tot mai complex, România își concentrează eforturile pe capacitatea de apărare la nivel național, dar și în cadru...

România – pregătire consolidată în domeniul Apărării
FOTO: ©European Union, 2017, Source: EC - Audiovisual Service Photographer: Mauro Bottaro
În actualitate luni, 28 aprilie 2025

20 de ani de la un tratat istoric

S-au împlinit 20 ani de la semnarea de către România a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce i-a permis să devină oficial stat...

20 de ani de la un tratat istoric
Podul peste Prut de la Ungheni va fi finalizat în toamna anului viitor (FOTO Captură video Facebook/Sorin Grindeanu)
În actualitate luni, 28 aprilie 2025

Mai multe poduri peste Prut

România şi Republica Moldova vor fi unite în curând de un nou pod peste râul Prut. Noua construcţie, începută la finalul săptămânii...

Mai multe poduri peste Prut
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu

Administraţia Fondului pentru Mediu a primit anul acesta un buget record pentru investiţii, de peste 16 miliarde de lei (cca 3,2 miliarde euro) din...

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Măsuri pentru învăţământul românesc

În şedinţa de joi a Guvernului de la București s-au discutat mai multe acte normative care vizează domeniul Educaţiei. Astfel, a fost stabilit...

Măsuri pentru învăţământul românesc
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Pensiile magistraţilor, în discuţie

În România există câteva categorii ocupaționale care se pensionează, în general, sub vârsta de 50 de ani și a căror pensie nu se...

Pensiile magistraţilor, în discuţie
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală la 2,5% în...

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company