Braşov, după 35 de ani
România aniversează 35 de ani de la revolta muncitorilor din Braşov, preludiu al Revoluţiei anticomuniste din 1989.
Bogdan Matei, 15.11.2022, 11:32
Ziua care nu se uită, acesta e titlul unei cărţi pe care doi
istorici români contemporani, Marius Oprea şi Stejărel Olaru, au dedicat-o
revoltei anticomuniste a muncitorilor de la Braşov, de pe 15 noiembrie
1987. Deşi reprimată dur, aceasta a zdruncinat dictatura comunistă a lui
Nicolae Ceauşescu şi a fost, spun tot istoricii, preludiul Revoluţiei din
decembrie 1989, care a măturat, după aproape o jumătate de secol, regimul impus
de armata sovietică de ocupaţie la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.
În epocă, la Moscova, ultimul lider sovietic, reformatorul Mihail Gorbaciov,
rupea cu tradiţia statului poliţienesc moştenit de la Lenin şi Stalin şi încerca
să umanizeze sistemul prin aşa-numitele glasnost (transparenţă) şi perestroika
(restructurare). În Polonia, satelizată, ca şi România, după război, sindicatul
muncitoresc anticomunist Solidaritatea paraliza, prin proteste şi
greve-maraton, un regim comunist care încă mai pretindea că guvernează în
numele şi spre binele muncitorilor. Nu e întâmplător că explozia de furie a
muncitorilor braşoveni s-a produs pe una dintre cele mai mari platforme
industriale ale republicii socialiste, în climatul sinistru din ultimii ani 80,
în care precaritatea vieţii era dublată de o supraveghere poliţienescă ce se
dorea fără fisură şi de un delirant cult al personalităţii lui Ceauşescu.
Preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 Braşov, Marius Boieriu, rememorează: Am cerut pâine, era pe cartelă şi o prindeam după cozi lungi la
ieşirea din schimb. Am cerut căldură pentru apartamentele reci, unde tremurau
de frig copiii colegilor mei mai în vârstă. Eu aveam 20 de ani. Am cerut
libertate. Ca să avem toate acestea, am strigat Jos Ceauşescu!. În
speranţa că braşovenii ni se vor alătura, am cântat în marşul nostru către
judeţeana de partid, Deşteaptă-te române şi, doi ani mai târziu, românii
s-au trezit. E greu de descris în câteva cuvinte câte am îndurat.
Muncitorii
care au pătruns în sediul local al puterii au azvărlit pe geamuri portretele
lui Ceauşescu şi steagurile roşii ale partidului unic comunist. Ulterior, circa
300 de protestatari au fost arestați şi
anchetaţi sub tortură de Securitate, poliţia politică a regimului. Puterea a
ales, totuşi, să trateze protestele ca pe cazuri izolate de huliganism, iar pedepsele
nu au depășit trei ani de închisoare, fără privare de libertate, o sentință
relativ moderată în codul penal comunist. Va fi contat şi faptul că, la câteva zile
după revoltă, studenţii din Braşov au afişat, în campus, o pancartă pe care
scria: Muncitorii arestați nu trebuie să moară, semn că nemulţumirile
depăşeau porţile uzinelor din oraş şi erau împărtăşite de majoritatea
românilor. Doi ani mai târziu, Revoluţia punea capăt regimului pe care însuşi
statul român postcomunist avea să-l condamne, în mod oficial, drept criminal şi
ilegitim.
