Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Apel al președintelui Academiei Române

În plină criză sanitară mondială, în viaţa publică trebuie să domnească legea şi ordinea, nu 'poezia' - scrie președintele Academiei Române.

Apel al președintelui Academiei Române
Apel al președintelui Academiei Române

, 19.03.2020, 11:22

În
această perioadă dificilă, cu toții suntem în așteptarea unor cuvinte de
îmbărbătare de la cei mai înțelepți sau cu mai multă experiență. Iată ce scrie,
pe Facebook, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu
știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la
prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că
nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai
mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem.
Unele remedii la pesimismul care ne încearcă – spune
Ioan-Aurel Pop – sunt doar paliative: râdem, dar nu cu râsul
nostru, la glume și filmulețe primite pe rețele de socializare, ne consolăm că
nu e prima catastrofă prin care trece omenirea și că, de fiecare dată, viața a
învins sau ne gândim că în tot răul este și un bine – respirăm, de pildă, în
marile orașe, un aer mai curat.

Trudiți
de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin
trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de
primejdia stingerii printre străini, românii (n.red. din diaspora) iau calea țării
– completează tabloul
Ioan-Aurel Pop, în opinia căruia nu este, însă, momentul să ne lamentăm, ci să
considerăm, dimpotrivă, că am câștigat în comunicare, dialog și omenie. În
egală măsură, în viața publică trebuie să domnească legea și ordinea. Politicienii
trebuie să vorbească pe înțelesul tuturor, să arate că trăiesc drama oamenilor
și că împărtășesc speranța lor. În plus, trebuies ă
aibă alura de lideri și să ia măsuri bune. Dacă nu pot sau nu știu, atunci e
grav, căci poporul are nevoie de călăuze potrivite. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața
individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom
revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară.
– conchide președintele
Academiei Române.

Mircea Fechet (Foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu

Administraţia Fondului pentru Mediu a primit anul acesta un buget record pentru investiţii, de peste 16 miliarde de lei (cca 3,2 miliarde euro) din...

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Măsuri pentru învăţământul românesc

În şedinţa de joi a Guvernului de la București s-au discutat mai multe acte normative care vizează domeniul Educaţiei. Astfel, a fost stabilit...

Măsuri pentru învăţământul românesc
Foto: pixabay.com
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Pensiile magistraţilor, în discuţie

În România există câteva categorii ocupaționale care se pensionează, în general, sub vârsta de 50 de ani și a căror pensie nu se...

Pensiile magistraţilor, în discuţie
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală la 2,5% în...

Prognoze în scădere de la Banca Mondială
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

De la deficitul bugetar, la datoria publică

Ministerul de Finanţe de la București reafirmă angajamentul României de a se încadra, la finalul anului, în ţinta de deficit de 7% din...

De la deficitul bugetar, la datoria publică
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

Ziua Prieteniei româno-germane

În urmă cu un an, fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, el însuşi etnic german din Transilvania, promulga Legea pentru instituirea...

Ziua Prieteniei româno-germane
În actualitate marți, 22 aprilie 2025

Reacţii din România la moartea Papei

Papa Francisc s-a stins din viaţă luni, în a doua zi de Paşte, după 12 ani de pontificat, iar emoţia provocată de dispariţia sa a trecut...

Reacţii din România la moartea Papei
În actualitate joi, 17 aprilie 2025

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Creştinii ortodocşi se pregatesc să celebreaze Sfintele Paşti – sărbătoarea luminii şi a bucuriei, considerată cea mai mare a...

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company