Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

A fost promulgată noua Lege a pensiilor

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea privind sistemul public de pensii, ce fusese adoptată luna trecută de Camera Deputaţilor

A fost promulgată noua Lege a pensiilor
A fost promulgată noua Lege a pensiilor

, 09.07.2019, 11:44

O
nouă lege a pensiilor a fost, alături de legea salarizării unitare în sistemul
public, un pariu major al majorităţii de stânga PSD – ALDE. Aceasta a afirmat mereu
că doreşte, ca şi în cazul legii salarizării, să facă ordine şi să elimine inechităţile
din sistem. Vor exista creşteri etapizate ale pensiilor, deoarece noua lege
prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, de
la 1 septembrie anul acesta şi până în 2022. Documentul mai prevede că se
valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit
contribuţii – sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare,
prime, premii şi alte bonusuri. Potrivit noului act normativ, femeile care au
realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut trei copii
beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Pensia de urmaş se menţine,
în plus apare ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care va primi 25% din
pensia soţului decedat. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru
bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar
stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

Fostul ministru al muncii,
Olguţa Vasilescu, iniţatoarea proiectului, a declarat că speră ca tergiversarea
legii, care a trebuit să treacă de filtrul Curţii Constituţionale, să nu
afecteze procesul de recalculare a pensiilor. Lia Olguţa Vasilescu: Sper
să nu existe niciun fel de întârziere. Este o presiune, într-adevăr, uriaşă şi
pe cei de la Casa Naţională de Pensii şi vor trebui probabil să se organizeze,
pentru că nu este foarte uşor ca într-un termen de un an şi jumătate în loc de
2 ani să te organizezi şi cu o licitaţie pentru soft, să faci şi o recalculare
pentru peste 5 milioane de pensii, dar aici sigur că depinde foarte mult şi de
cât de organizaţi sunt ei şi de cum va gândi Ministerul Muncii şi Justiţiei
Sociale această nouă arhitectura a Casei de pensii.

Opoziţia de
dreapta s-a arătat constant preocupată de sursa banilor pentru viitoarele
pensii majorate, în condiţiile în care nu crede în prognozele economice optimiste
ale guvernului. Indiferent, însă, de guvernul care va conduce ţara, acesta este,
acum, obligat prin lege să asigure resursele financiare pentru a putea plăti
pensiile, spune liderul PNL, Ludovic Orban: Ceea ce ne dorim este ca
mecanismul de creştere a pensiilor să fie un mecanism anual, aşa cum a fost
vechea lege a pensiilor, pe care am susţinut-o, iar creşterea pensiei să se bazeze pe date clare, realiste din zona
economică. Adică orice creştere a pensiei să se bazeze pe, aşa cum scrie în
lege, compensarea pensiei cu creşterea inflaţiei şi, de asemenea, pensia să
crească în funcţie de creşterea economică, care se reflectă în indicatorul
salariu mediu brut pe economie, şi anume să crească pensia anual în funcţie de
creşterea salariului mediu brut pe economie.
De partea sa, ministrul
muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că bugetul de pensii va intra pe excedent
până la sfârşitul anului.

Marcel Ciolacu (sursa foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Restructurări în instituțiile de stat

Începe cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului, a anunțat, la București, premierul Marcel Ciolacu. El a...

Restructurări în instituțiile de stat
(foto: andreas160578 / pixabay.com)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Discuții privind Programul Rabla

Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor...

Discuții privind Programul Rabla
România la summitul de la Paris (sursa foto: presidency. ro)
În actualitate joi, 20 februarie 2025

România la consultările de la Paris

Securitatea continentului european a fost tema noii reuniuni organizate, miercuri, la Paris, de preşedintele francez, Emmanuel Macron după cea de...

România la consultările de la Paris
Parlamentul României / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 20 februarie 2025

Decizii de securitate în Parlamentul de la București

Camera Deputaţilor de la București a adoptat, fără amendamente, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege care permite doborârea...

Decizii de securitate în Parlamentul de la București
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

România continuă drumul euro-atlantic

Politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi...

România continuă drumul euro-atlantic
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

În anul 2015 a fost adoptată de către Parlament o lege prin care se declară 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși–...

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia

Banca Naţională a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,8%, de la 3,5% anterior, potrivit celui mai recent raport...

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Europenii strâng rândurile

Se împlinesc, în câteva zile, trei ani de la invazia Ucrainei de către trupele Moscovei. Trei ani în care sunt greu, dacă nu imposibil de...

Europenii strâng rândurile

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company