30 de ani de la Piaţa Universităţii
În urmă cu 30 de ani, după prăbușirea comunismului, România se confrunta cu tulburări sociale, pe drumul deloc ușor spre democrație. Fenomenul Piața Universității este un exemplu în acest sens.
Eugen Coroianu, 23.04.2020, 11:37
În aceste zile în care adunările publice sunt interzise din cauza
pandemiei de coronavirus, poate că românii își amintesc de fenomenul
Piață Universității. Produs în capitala București în urmă cu 30 de
ani, la doar câteva luni după Revoluția din 1989, fenomenul avea să marcheze
pentru mult timp societatea românească și să devină un punct de reper al luptei
anti-comuniste. Neînțeles prea bine la vremea respectivă de o societate abia ieşită din zeci de
ani de totalitarism, fenomenul a provocat o fractură socială acută și este
privit, probabil, destul de diferit și acum, chiar dacă părerile multora se vor
fi schimbat.
Pe 22 aprilie 1990, mii de oameni nemulțumiți de situația politică
din țară s-au adunat în Piața Universității – din centrul Bucureștiului
– și au declarat-o prima zona liberă de neo-comunism. Protestele
erau îndreptate împotriva lui Ion Iliescu și a altor foști demnitari ai Partidului
Comunist Român, care preluaseră conducerea statului după Revoluție. Ulterior,
câteva zeci de oameni au blocat complet piața, iar mișcarea a luat rapid
amploare, după ce Ion Iliescu i-a calificat pe participanți drept
golani.
Susținută de forțe politice de dreapta, mişcarea a debutat
în plină campanie electorală pentru primele alegeri post-comuniste, a durat 53
de zile și a fost lichidată violent de minerii dintr-un bazin carbonifer din
sudul țării. Acțiunea a fost numită Mineriadă și a atras critici
serioase din partea Occidentului și a unei părți a societății civile. Ion
Iliescu și nouă putere de stânga rezultată din respectivele alegeri au fost
acuzați că i-au chemat și instigat pe mineri împotriva manifestanților, care au
continuat să protesteze la o scară mult mai mică, acuzații respinse până în
ziua de azi.
Emil Constantinescu, fost profesor al Universității București care
delimitează una din laturile Pieței Universităţii și susținător al fenomenului,
vorbește, astăzi, despre acesta ca despre o școală a democrației.
Devenit în 1996 președinte al României, Constantinescu spune că cei puternici
de atunci se temeau de dispariţia fricii din sufletele oamenilor, de forţa
adevărului şi a credinţei în idealuri. El constată că, după treizeci de ani,
evenimentele de atunci au devenit istorie.
O istorie care ne-a adus în Uniunea
Europeană, în Alianţa Nord-Atlantică şi în rândul democraţiilor consolidate. Ne
confruntăm cu alte dificultăţi, cu alte provocări şi incertitudini, cu multă
dezbinare şi cu un alt val de ură, care s-a mutat din stradă pe reţelele de
socializare, atrage atenția fostul șef al statului. Redescoperirea acelor
momente de ‘lumină în întuneric’ ne poate ajuta să învingem nu numai virusurile
care ne contaminează corpul, dar şi pe cele care ne contaminează conştiinţa şi
să înţelegem că ‘numai împreună putem reuşi’, conchide Emil Constantinescu.
