Vocea poporului şi voinţa zeilor

Mahmureala dimineţii de după referendum face ca lucrurile să se vadă un pic diferit. Americanii ne sfătuiesc să avem grijă ce ne dorim, că s-ar putea să se întâmple.

Marius Tiţa, 26.06.2016, 09:10

Mahmureala
dimineţii de după referendum face ca
lucrurile să se vadă un pic diferit. Americanii ne sfătuiesc să avem grijă ce
ne dorim, că s-ar putea să se întâmple. Cu o participare semnificativă la un
vot clar prin rezultate, britanicii au spus că vor ca ţara lor să nu mai fie în
Uniunea Europeană. Se declanşează, astfel, un mecanism extrem de complex de
ieşire din uriaşul mecanism european. La final s-ar putea să putem spune că
ieşirea din Uniunea Europeană a fost cel mai important proiect derulat de
Londra în planul construcţiei europene.

Ieşirea Marii Britanii este un fenomen complex care va afecta multe
domenii, mai puţin moneda comună, care nu funcţiona în Marea Britanie, şi
mentalitatea pro-europeană, care lipseşte pentru majoritatea cetăţenilor
britanici. Desigur, sunt multe aspecte necunoscute ale acestui proces, iar
multe dintre anticipări nu vor fi confirmate. De fapt, situaţia aduce cu
trecerea de la comunism la capitalism, trăită în Estul european, după 1989.
Adică, nimeni nu ştia cum se face aşa ceva pentru că nu se pusese vreodată
problema ieşirii paşnice de sub influenţa comunismului sovietic. Atunci, aici,
în Est, nu poporul vorbea, ci forţa dictaturilor. În lumea democratică europeană,
însă, nu forţa liderilor are ultimul cuvânt, ci poporul porunceşte liderilor,
inclusiv prin referendum.

Deşi a fost un proiect adresat eminamente
cetăţenilor, unificarea Europei s-a lovit de mai multe ori de efectul de
referendum. În 1975, la scurt timp după chinuita sa aderare la Comunitatea
Europeană de atunci, Marea Britanie a făcut un referendum asupra acestei
implicări, dar atunci au câştigat pro-europenii. Şi au câştigat atât de clar
că, mult timp, cuvântul referendum nu a mai fost pronunţat dincolo de Canal.
Puţini ne mai amintim de demult dispăruta idee de Constituţie europeană, atât
de la modă cu un deceniu în urmă. În iunie 2005, 3 milioane de olandezi au
spus, la urne, că vor aşa ceva, dar 4,7 milioane au respins ideea. Era primul
referendum în Olanda în ultimele 2 secole şi era consultativ. Dar Constituţia
europeană a fost aneantizată şi cu vocea francezilor care, cu câteva zile
înainte, respinseseră şi ei acest proiect.

Nu mai departe de decembrie trecut,
danezii au votat, la un referendum, menţinerea derogărilor de la reglementările
privind justiţia şi afacerile interne, domenii intens reproşate României. Danezii primiseră
aceste favoruri în 1992, când respinseseră, tot prin referendum, tratatul de la
Maastricht, cel care instituie Uniunea Europeană însăşi. Danemarca este,
alături de Marea Britanie şi de Suedia, una dintre ţările UE care nu au
introdus moneda comună, euro. Ea a intrat în organizaţia comunitară, în 1973,
împreună cu Marea Britanie, alături de care constituise o organizaţie paralelă,
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb. S-a mai ţinut un referendum şi în 1993,
iar Danemarca a aprobat Tratatul de constituire a Uniunii Europene, Tratatul de
la Maastricht. Între timp, textul fusese îmbunătăţit cu derogări importante,
fapt care l-a făcut acceptabil pentru vocea poporului danez. Este puţin
probabil ca derogările să fi salvat destinul european al Marii Britanii, deşi,
iată, ameninţarea cu referendumul, cu vocea poporului, a funcţionat în
construcţia europeană. Discuţia despre apartenenţa Marii Britanii la Uniunea
Europeană este, însă, mult prea amplă, peste orice negociere a unor detalii. În
plus, s-ar putea ca un teoretic referendum în celelalte 27 ţări din Uniunea
Europeană să susţină despărţirea de Marea Britanie cu procente mult mai mari
decât cele reuşite, acum, de Farange, Johnson and Co.