Vitezele unei uniuni
La încheierea celui de al doilea război mondial, națiunile europene păreau dispuse să reia confruntarea pentru supremația într-un continent și într-o lume răvășite de distrugere.
Marius Tiţa, 12.03.2017, 16:06
La încheierea celui de al doilea război mondial, națiunile europene păreau dispuse să reia confruntarea pentru supremația într-un continent și într-o lume răvășite de distrugere. A fost momentul în care minți lucide au înțeles pericolul și au lansat un plan concret de a atinge pacea prin cooperare în domenii cheie. Declarația ministrului francez de externe, Robert Schuman, propunea crearea unei organizații interstatale care să pună la o laltă prezentul dar mai ales viitorul producțiilor de cărbune și oțel. Era un semn de mare încredere, aceast deschidere, dar mai mult decât controlul permis către statul inamic istoric, se puneau în comun planurile de viitor, începând cu indistriile strategice. Mai mult, Declarația Schuman lansa principiile unui viitor pe termen lung, probabil pentru întodeauna.
Înainte de expunerea elementelor concrete ale Înaltei Autorități a cărbunelului și oțelului, se spunea că: Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Erau invitate toate statele europene să se implice în acest proces unitar. Nu scrie nicăieri de viteze diferite pentru că tocmai împotriva acestei idei se ridica propunerea de la Paris. Spațiul comun al cooperării înlătură diferențele și nu face din ele un principiu. De aceea, unanimitatea a jucat un rol esențial în construcția europeană și de mai multe ori a blocat o serie de proiecte esențiale.
În același timp, de la politica comună în producerea de cărbune și oțel, s-a ajuns la colaborarea în toate doemniile economice, în apărare și securitate, a fost stabilit un executiv dar și un parlament comun, acum este și un președinte și chiar o monedă comună. Organizația nu a stat pe loc, și-a extins domeniile dar și aria de acțiune. De la 6 state, câte au plecat la drum, pe baza Declarației Schuman, în prezent cele mai dezvoltate 28 de state europene participă la acest proces. De fapt, doar 27, pentru că Marea Britanie a votat deja să iasă din Uniune. Este deja o realitate pe care unii refuză să o accepte sau cred că este o situație reversibilă, că se va întâmpla ceva și nimic din mecanismul efectiv al Brexitului nu se va declanșa. La fel, ideea de separare a membrilor Uniunii Europene pe grupuri diferite, cu viteze diferite de evoluție în practica și teoria comunitară.
Ca și euroscepticismul britanic, vitezele diferite de integrare nu reprezintă o idee nouă. Marea Britanie a aderat la Comunitatea economică europeană, cum se numea pe atunci Uniunea, în 1973, după ce pusese pe picioare o organizație paralelă, bazată pe liberul schimb. Integrarea europeană merge mai departe de simplul liber schimb, propune o piață comună, politici comune în mai toate domeniile și a instituit chiar o monedă comună. Este drept, Marea Britanie a cerut și a obținut mai multe excepții și nici la moneda comună nu participă. Să ne amintim că au mai rămas în afara monedei comune alte 2 țări europene, Danemarca și Suedia.
Sunt state care au intrat odată cu Marea Britanie în organizația comunitară, fiind până atunci în Asociația Europeană a Liberului Schimb, alternativa construită de britanici la proiectul european. Altfel spus, Marea Britanie a făcut deja din Uniunea Europeană o organizație cu viteze diferite de integrare, cu participări diferite la politicile europene. Intrarea fostelor state comuniste în Uniunea Europene a adus o evoluție care nu a fost pe deplin deslușită de membrii vechi ai organizației. Era mai mult decât o reparație istorică, era o reînnoire și o revigorare a construcției europene. Statele care au fost ținute aproape o jumătate de secol după zidul de fier al comunismului s-au implicat efectiv în construcția europeană.
La 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma și 67 de la Declarația Schuman, de la Paris ne vine propunerea abandonării acestui proces, în forma și principiile sale inițiale, o nouă abandonare de fapt a Estului și decuplarea Vestului, de această dată programatic și sub aparența unui fenomen firesc.