Urnele vorbesc din nou în Republica Moldova

Pentru a IX-a oară de la proclamarea independenţei, în 1991, cetăţenii Republicii Moldova sunt chemaţi să îşi aleagă parlamentarii, cei 101 membrii ai parlamentului unicameral.

Marius Tiţa, 24.02.2019, 12:17

Pentru
a IX-a oară de la proclamarea independenţei, în 1991, cetăţenii Republicii
Moldova sunt chemaţi să îşi aleagă parlamentarii, cei 101 membrii ai
parlamentului unicameral. Alegerile din acest februarie se desfăşoară după un
sistem mixt în care 50 de parlamentari sunt aleşi într-o circumscripţie unică
naţională iar ceilalţi, 51, în circumscripţii teritoriale. Dintre acestea din
urmă, două circumscripţii sunt în regiunea autonomă găgăuză, două în spaţiul
transnistrean controlat de secesioniştii susţinuţi de Moscova, iar trei sunt
dedicate cetăţenilor moldoveni din străinătate, sau, după numele oficial, la
Vest de Republica Moldova şi la Est de Republica Moldova, a treia fiind
SUA, Canada.

În trecutul nu foarte îndepărtat, alegerile parlamentare din Republica
Moldova aveau o miză mult mai mare, preşedintele statului fiind ales de către
Parlament, cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor. La sfârşitul anului
2009, după încheierea celor două mandate ale preşedintelui comunist Vladimir
Voronin a urmat o perioadă de doi ani şi jumătate cu trei preşedinţi
interimari. În 2012, Parlamentul a ales un preşedinte neafiliat politic iar la
sfîrşitul mandatului acestuia noul preşedinte nu a mai fost ales de Parlament
ci prin vot universal. Alegerile legislative din 1998, au adus supriza
incredibilei resurecţii a Partidului Comunist, care câştigă cele mai multe
locuri în parlament dar nu şi majoritatea. O va face la următoarele alegeri, în
2001, cu un uimitor record de 71 de posturi din 101. Peste patru ani, tot
Partidul Comunist câştigă majoritatea, constituind un nou record în lumea
democratică şi mai ales în spaţiul fostei Uniuni Sovietice unde partidele
comuniste au fost repudiate, mai ales la vot. 2009 este, însă, un an cheie
pentru sistemul electoral din Republica Moldova.

Partidul Comunist îşi
consolidează niţel majoritatea parlamentară dar ieşirea din scenă a liderului
absolut, Vladimir Voronin, după două mandate de preşedinte al statului, lasă
partidul fără o figură dominantă capabilă să câştige din nou preşedinţia.
Efectul este unul surprinzător, alegerile sunt refăcute după numai trei luni.
Partidul Comunist îşi continuă erodarea astfel că nu mai atingea majoritatea
parlamentară iar în fruntea statului vine o perioadă de interimat. În acest
interval se ia decizia ca funcţia de preşedinte al Republicii Moldova să fie
supusă sufragiului universal. Noi alegeri pentru legislativul de la Chişinău se
ţin în 2010, chiar și fără a reuși majoritatea, partidul comunist rămâne cel
mai puternic din fosta republică sovietică. De abia peste încă un mandat de
patru ani partidul comunist cade de pe acest prim loc, în favoarea socialiștilor,
un partid ce pare a se hrăni din forțele celui ce dominase puterea la Chișinău.

Evoluțiile politice din spațiul Republicii Moldova sunt spectaculoase, în
ultimii ani. România, din trupul căreia a luat Stalin majoritatea teritoriilor
ce formează acum Republica Moldova, continua să fie o atracție, datorită apartenenței
sale la spațiul euro-atlantic și, desigur, a istoriei și a limbii commune. În
același timp, influența rusă este și ea tot mai puternică, beneficiind de poziția
total devotată față de Moscova a președintelui Igor Dodon. În ultimul timp,
însă, doctrinele politice sunt înlocuite de tot felul de grupări de afaceri mai
puțin sau deloc curate, care apar pe scena rezervată partidelor politicie, presând
puternic pentru preluarea puterii, prin alegeri și toată gama de mecanisme
democratice.

În mod straniu, în același timp cu alegerile pentru parlamentul de
la Chișinău se desfășoară și un fel de referendum care își propune să adune
sprijinul popular tocmai pentru reducerea numărului membrilor acestui for legislativ.
Este fără îndoială un subiect populist care se alătură altor mecanisme de
influențare a alegerilor în favoarea unui partid sau altul. Electoratul se apropie
de cifra de trei milioane, tot atât fiind și populația statului. Explicați vine
din faptul că foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova au plecat în
străinătate sau chiar în România. Ei nu contează pentru recesământ dar au drept
de vot. Speranțele ca Republica Moldova să meargă pe calea dezvoltării democratice,
europene, sunt și ele legate de votul și implicare celor care trăiesc în
străinătate. Este o nouă șansă pentru acest stat cu o majoritate românofonă a
cărui modernizare democratică întârzie, următorii patru ani fiind strict
dependenți de rezultatul alegerilor,