Uniune și coeziune
Construcția europeană a cunoscut mai multe Cărți albe, editate și lansate când se credea că a apărut un impas în acest proces.
Marius Tiţa, 06.03.2017, 11:42
Construcția europeană a cunoscut mai multe Cărți albe, editate și lansate când se credea că a apărut un impas în acest proces. Uneori se refereau doar la un domeniu, erau Cartea albă a mediului, a transportului, ca să vorbim doar de cele recente. Alteori purtau numele unui lider european, al președintelui comisarilor sau al europarlamentarilor, cel care își asumau gloria lansării unui nou drum și impuls pe drumul unit al continentului european. Toate Cărțile albe europene au avut succes, au accelerat construcția europeană și au făcut ca, după 67 de ani, Europa să lanseze o politică europeană pentru fiecare domeniu al vieții popoarelor sale. Totul a început cu evitarea războiului prin deschiderea nemaivăzută până atunci a unor domenii, industriile oțelului și cea a cărbunelui, în special, dar și cea nucleară, care au permis oamenilor să facă planuri de moarte și neîncredere. Peste 7 ani, la 25 martie, acum 6 decenii, a fost semnat Tratatul care instaura cooperarea economică a țărilor care au răspuns chemării lui Robert Schuman.
De atunci, mai cu Cărți albe, mai cu Tratate, construcția europeană a ajuns la o complexitate excepțională și la o cuprindere aproape integral europeană. De la 6 țări, în prezent sunt 28 de state în Uniunea Europeană. Un alt lucru neașteptat și nemaivăzut este și ieșirea unei țări din Uniunea Europeană. Nu orice țară, ci Marea Britanie, și nu oricum, ci prin vot popular. Desigur, acest vot putea lipsi, pentru că Marea Britanie a spus că vrea să iasă chiar de când a intrat în organizația comunitară sau chiar înainte de acest moment, petrecut în 1972. Sau putea reface, putea relua această consultare publică, cum au făcut atâtea țări când a fost să voteze participarea la diferite domenii europene. Europa, însă, trăiește vremuri extreme, total diferite de ce s-a întâmplat cu ani în urmă. Mentalitățile sunt cu totul altele, de aproape trei decenii sistemul comunist a dispărut odată cu inamicul est-european, un alt fenomen neașteptat și neprevăzut. Inclusiv politici apropiate de cetățean, precum cea regională și de coeziune, sunt puse sub semnul întrebării, deși pas cu pas ne întâlnim cu ele, beneficiem de ele, în viața actuală în Uniunea Europeană.
Și, totuși, când continentul ne apărea ca fiind mai unit ca niciodată, cu o monedă unică și fără frontiere, euroscepticismul s-a transformat în antieuropenism, cu urmări dure și ireversibile. Neîncrederea și îndoiala au pătruns adânc în societățile europene, mai ales în rândul celor care nu au cunoscut tensiunea și pericolele din timpul Războiului rece. Asistăm la un moment de revoltă împotriva establishmentului național și european la “20 de ani plus” de la Războiul rece, așa cum 1968 a fost o revoltă la tot atâția ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial. Extinderea Uniunii Europene a revenit la ritmuri lente, după iureșul valurilor Luxembrug și Helsinki, astfel că adâncirea integrării a devenit principala preocupare.
De aceea, poate că era nevoie de o nouă Cartă albă, una care să pună în dezbatere un domeniu sau chiar viitorul construcției europene. La 1 martie a fost lansată o platformă intensă de dezbatere, Carta Albă a lui Jean Claude Juncker. Încotro merge Europa unită? Documentul începe cu evocarea momentului de grație de acum 60 de ani când, la Roma, a fost semnat un tratat esențial, cel care făcea din economie domeniul de conlucrare al europenilor. Carta Juncker, în loc să propună o direcție de evoluție comunitară, propune 5 scenarii cu diferite grade de abandon al căii actuale. Primul dintre cele 5 scenarii propune, totuși, continuarea pe drumul actual, cu limitele acestui proces. Al doilea scenariu pune un accent exclusiv pe piața unică, dând de o parte alte domenii, unde consensul este greu de atins.
Chiar Juncker consideră că această opțiune este cel mai puțin de dorit pentru că Uniunea Europeană nu poate fi redusă doar la piața unică. Un al treilea scenariu îi lasă pe cei care doresc mai mult să realizeze mai mult, în cadrul uneia sau mai multor coaliții ale voinței”. Al patrulea drum comun se poate referi doar la anumite domenii, cele mai eficiente. În sfârșit, în ultimul scenariu, al cincilea, statele membre decid să pună în comun mai multe competențe, resurse și puteri decizionale în toate domeniile. Deciziile se iau mai rapid la nivel european și sunt puse în aplicare în timp scurt. În toate aceste situații, orizontul de timp este anul 2025, iar Europa este una a celor 27, după Brexit.
