Un an de la votul pentru Brexit
Procesul de ieşire dintr-un mecanism atât de integrat îi sperie pe decidenţi şi strategi şi există unanimitate în a considera că întreaga dimensiune a procesului nu poate fi cuprinsă.
Marius Tiţa, 25.06.2017, 10:01
Mult timp, ideea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost o sperietoare electorală. De fapt, o întreagă gamă de teme eurosceptice sau direct anti-europene era activată în lupta pentru locurile din parlamentul de la Londra, ba chiar şi pentru cel european. De fapt, trebuie să recunoaştem că este o adevărată politică europeană trimiterea în Parlamentul European a politicienilor cu vederi şi acţiuni împotriva ideii de unificare a Europei. Iar pentru Marea Britanie, euroscepticismul a fost o politică permanentă. În primul rând, Regatul Unit a intrat târziu în organizaţia pan-europeană, după două decenii de luptă împotriva acestei idei. Mai mult, Londra a lansat şi a şi pus în scenă un proces paralel cu cel derulat de cei 6 iniţiatori a ceea ce este acum Uniunea Europeană.
Până la urmă, în 1973, Marea Britanie a intrat în Comunitatea Europeană, cum se numea atunci Uniunea, dar imediat politicienii au început să pună problema unui referendum pentru ieşire. Deja, în iunie 1975, a avut loc un referendum asupra rămânerii în Comunitatea Economică Europeană, idee votată de două treimi dintre britanici. Celebrul premier Margaret Thatcher a pus problema unui comportament diferit pentru ţara sa şi situaţia s-a repetat de mai multe ori, excepţia britanică devenind o tradiţie.
Anii 2000 reprezintă o înflorire fără precedent a ceea ce numim euroscepticism dar s-a dovedit a fi mai mult un anti-europenism. În paralel cu impunerea unor partide noi care promovează agresiv chiar ruperea de Europa, curentul anti-european a crescut în rândul partidului conservator, una dintre cele două forţe politice dominante ale scenei britanice. Pe de o parte, celebrul UKIP, partid recent cu program politic eminamente anti-european, a ajuns să fie pe primul loc, în 2014, la alegerile pentru Parlamentul European. Circumscriem această evoluţie practicii pline de sarcasm a alegătorului european care trimite în Parlamentul european exact pe cei care se opun mai bine ideii, dar şi unei evoluţii spectaculoase a euroscepticismului şi chiar a anti-europenismului în rândul opiniei publice britanice şi a partidului conservator. De fapt, ideea anti-europeană devine un motor electoral de care se lasă purtaţi inclusiv politicienii serioşi şi profunzi.
Într-o logică de cel mai banal caracter electoral, premierul David Cameron a promis, în perspectiva alegerilor din 2015, un referendum asupra rămânerii în Uniunea Europeană. Şi, cum Cameron a câştigat alegerile, logica electorală a impus respectarea promisiunii de a organiza referendum. Istoria s-a repetat până aici, pentru că referendumul britanic din 1975 a fost tot o promisiune electorală, atunci a unui premier laburist. Dar rezultatul a fost altul şi nu neapărat neaşteptat. Referendumul a avut loc acum un an, la 23 iunie 2016, iar rezultatul a dat dreptate celor care vor Marea Britanie în afara Uniunii Europene.
În anul scurs de atunci s-au petrecut mai multe discuţii şi mai puţine decizii. Procesul de ieşire dintr-un mecanism atât de integrat îi sperie pe decidenţi şi strategi şi există unanimitate în a considera că întreaga dimensiune a procesului nu poate fi cuprinsă. Între timp, au avut loc şi alegeri în Marea Britanie, în care conservatorii au pierdut semnificativ dar nu suficient ca să părăsească puterea. În schimb, partidului UKIP, vârful de lance al Brexitului, alegătorii i-au refuzat prezenţa în parlamentul de la Londra şi, implicit, participarea la viitorul însuşi al Marii Britanii, după Brexit.
La un an de la naşterea oficială a Brexitului, nimeni nu mai pomeneşte de Jo Cox, tânăra deputată asasinată în plină stradă, în plină campanie pentru votul asupra Brexitului din iunie 2016. După un an, preşedintele Donald Tusk continuă să se considere un visător care crede că Marea Britanie poate rămâne în Uniunea Europeană, deşi nici el nu poate spune pe ce se bazează.
