Trei ani de război în Europa
Acum trei ani, la 24 februarie 2022, omenirea s-a trezit cu un nou război de agresiune, şi nu oriunde, ci în Europa.
Marius Tiţa, 23.02.2025, 13:24
Trupele ruseşti, adunate de câteva luni la frontiera cu Ucraina, au trecut această linie de demarcaţie recunoscută internaţional şi au lovit peste tot. Kievul, capitala Ucrainei, s-a trezit în acea dimineaţă cu militari ruşi veniţi inclusiv din Belarus şi a trecut brusc de la viaţa unei frumoase capitale europene la starea de oraş asediat, luat mişeleşte prin surprindere, care trebuie să lupte eroic.
Preşedintele Ucrainei, fostul actor Volodimir Zelenski, în loc să fugă speriat, a coborând în bunkerul unde bombele ruseşti nu puteau să ajungă, şi a condus rezistenţa Ucrainei din prima clipă. Agresorul, Rusia, dăduse toate asigurările că nu are gânduri războinice. Acum, vorbea de o simplă „operaţiune specială”, şi nu de un război de agresiune împotriva unui stat independent, recunoscut internaţional, membru al ONU. Ofensiva a fost pe scară largă, asupra întregii Ucraine, deşi Moscova invoca apărarea co-etnicilor ruşi aflaţi în regiuni ucrainene de la frontiera cu Federaţia Rusă.
Privind retrospectiv, a fost o primăvară intensă, atunci, în 2022. În Ucraina, obiectivele civile precum şcolile, spitalele, instituţiile de cultură şi, mai ales, simplele blocuri de locuinţe au devenit ţinta predilectă a bombardamentelor ruseşti. Bombele au căzut pe peroanele gărilor unde civilii ucraineni încercau să plece cu trenul cât mai departe de masacru, civilii din localităţi liniştite au fost mitraliaţi de ruşi când mergeau pe bicicletă la treburile casnice. Imaginile de la Bucea slujesc foarte bine de definiţie pentru genocid, crimă împotriva umanităţii.
De trei ani ucrainenii luptă cu disperare să supravieţuiască şi să nu fie înfrânţi, ţara lor să nu cadă sub cizma de secole cunoscută a ocupantului rus.
De la început le-au sărit în ajutor ţările Uniunii Europene, ale NATO, SUA şi democraţii dezvoltate din întreaga lume. Susţinerea a fost umanitară, juridică şi economică, a fost trimis armament pentru a susţine efortul militar de apărare al Ucrainei. Niciun soldat străin nu a fost trimis să lupte în Ucraina, în timp ce Rusia a adus luptători ceceni, mai întâi, apoi soldaţi din Coreea de Nord.
„Operaţiunea specială” a devenit un război de durată pe care Rusia nu pare să dorească să-l încheie, nefiind deranjată de pierderile de toate felurile pe care le suferă.
După trei ani de astfel de război murdar, cu aproape un sfert din populaţia Ucrainei refugiată sau omorâtă de-a dreptul, aflăm, de la Washington, că am fi fost dezinformaţi. Că, de fapt, statul agresat a fost agresorul, că Ucraina şi europenii îngroziţi îşi doresc acest război, că la Moscova domneşte un regim minunat, care organizează alegeri democratice, în timp ce preşedintele ţării atacate este un dictator, pentru că nu face scrutin sub bombe şi cu o însemnată parte a teritoriului golită de populaţie şi aflată sub control militar străin.
Această schimbare incredibilă de paradigmă a fost lansată în exact o lună, de când noul preşedinte american a depus jurământul. Nimic nu rămâne neapostrofat, reinterpretat, conform viziunii ruseşti. Ca în anecdota cu şoferul din nomenclatura comunistă care face accident şi se constată că de fapt zidul a intrat cu viteză în maşina lui, aşa şi ucrainenii au devenit agresorul celor care le-au invadat ţara, acum fix trei ani.
Alerte, acest schimbări de politică externă a SUA sunt intense şi pe o scară largă. Uniunea Europeană a devenit un exemplu rău şi leneş, care ar fi trăit mereu pe banii americanilor. În detalii mici, de importanţă pentru cei care sunt afectaţi, România a devenit exemplu negativ pentru că statul a decis, prin reprezentanţii săi autorizaţi, să anuleze un tur de scrutin afectat de operaţiunea specială online de dezinforme şi influenţare de care sunt acuzaţi ruşii.
Şi totuşi, povestea nu este nouă şi nici specifică României. Prima alegere a actualului preşedinte american a avut şi ea acuzaţii de influenţă rusească, votul britanic pentru brexit şi cel catalan pentru separatism au evidenţiat şi ele elemente de procedură subversivă.
În acelaşi timp, luarea Crimeii de către Rusia s-a ascuns, în 2014, după un referendum inevitabil trucat. Procedura a fost reluată după invadarea Ucrainei, când anexarea unor teritorii ucrainene a avut şi ea o deghizare de referendum. Simbol şi bază a democraţiei, alegerile libere au ajuns un mecanism al subversiunii exact prin aceste metode de influenţare, mult simplificate de tehnologia modernă.
