Transnistria
Acum 25 de ani, regiunile de dincolo de Nistru ale Republicii Moldova declarau război puterii centrale de la Chişinău.
Marius Tiţa, 19.03.2017, 09:25
Acum 25 de ani, regiunile de dincolo de Nistru ale Republicii Moldova declarau război puterii centrale de la Chişinău. La televiziunile occidentale se vedea invers. Oricum, nimeni nu înţelegea nimic şi se apela imediat la formulele oficiale sau pregatite pentru astfel de momente. În 1992, ambasadorii în Republica Moldova stăteau la Moscova. Funcţionau, încă, vechile principii geopolitice astfel că, de la 1.300 de km, capitala Rusiei părea mai aproape decât Bucureştiul aflat la o treime din acest drum. În 1991, cele 15 republici sovietice s-au desprins pe rând, proclamându-şi independenţa. Republica Moldova a făcut acest pas la 27 august 1991.
Astfel, în momentul în care Estul transnistrean se răscula împotriva noului centru, cel de la Chişinău, Republica Moldovase afla la începutul existenţei sale statale independente. În partea estică a fostei republici unionale, timp de decenii, administraţia sovietică a acumulat puterea economică dar şi militară astfel că în momentul în care raioanele de acolo au decis să se rupă de noul stat independent erau mult mai puternice decât întreaga Republică Moldova. Mai mult, în teritoriul rebel de dincolo de Nistru era staţionată Armata a XlV-a fostă sovietică, atunci în subordinea Federaţiei Ruse. Era o armată puternică, cu toată dotarea moştenită din vremea războiului rece.
Acestea fiind realităţile, opinia publică din străinătate a înţeles cu greu că mulţimea de tancuri şi de armament greu nu aparţine Republicii Moldova ci separatiştilor care şi-au propus să saboteze eforturile de consolidare a tânărului stat moldovenesc. Mai mult, armata Chişinăului era practic inexistentă astfel că împotriva tancurilor au luptat voluntari din întreaga republică. După încetarea acţiunilor militare, s-a ajuns la o situaţie de facto care durează, iată, de un sfert de secol. Altfel spus, Transnistria a devenit un conflict îngheţat ca multe altele din spaţiul fost sovietic. Şi tot de atâta timp suntem puşi cu toţii în faţa faptului împlinit.
Teritoriul estic al Republicii Molodva este în continuare în afara jurisdicţiei Chişinăului, se constituie într-un stat în sine, cu conducere, preşedinte şi parlament, guvern şi armată. Această formulă nu a fost inventată ci doar aplicată în Transnistria, acum 25 de ani. La dimensiuni mult mai mari, acest fenomen al faptului împlinit, pe care Occidentul îl numeşte cu delicateţe, conflict îngheţat, se edifică, chiar acum, în Estul Ucrainei. Ocuparea Crimeii şi focarele de conflict izbucnite atunci în sudul Ucrainei descriau pe hartă un scenariu ce ar fi adus Rusia până în Transnistria. Întorcându-ne în timp şi în istorie, ne amintim că, în 1940, Stalin a smuls pur şi simplu de la Regatul României teritoriul dintre Prut şi Nistru. Imediat i-a amputat nordul şi sudul, dându-le Ucrainei sovietice şi a luat de la aceasta banda transnistreană pe care, alipind-o la teritoriul luat de la România, a făcut Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Transnistria înseamnă, în toate limbile, pământul de dincolo de Nistru, deci raportarea se face de la Vest, dinspre pământurile Moldovei. De altfel, Transnistria este un spaţiu pe malul stâng, estic, al Nistrului, unde moldovenii trăiesc din vechime. Transnistria a existat şi între cele două războaie mondiale, ca republică autonomă cum erau atât de multe în imperiul sovietic. Era de fapt un uriaş laborator sovietic care pregătea luarea Basarabiei, sub forma refacerii Moldovei sovietice. În Transnistria din anii 1918-1940 s-a făcut spionaj antiromânesc şi s-au pregătit revolte armate, pe baza unor infiltrări subversive, în timp ce lingviştii comunişti forţau crearea unei aşa zise limbi moldoveneşti, cu alfabet chirilic.
După 1940, când Stalin a luat Basarabia, prin ultimatum impus României, toate aceste planuri au fost aplicate. Transnistria a fost alipită noului teritoriu sovietizat rapid, cu forţa şi cu deportatrea masivă a populaţiei locale, româneşti. Stereotipiile create de orânduirea sovietică au funcţionat şi după declanşarea conflictului transnistrean, România fiind ţinută departe de eforturile de reglementare a conflictului. România era o ţară care se deschidea spre Vest, spre democraţie şi libertate, ceea ce, desigur, nu convenea urmaşilor sovieticilor, îngheţaţi în mentalitatea conflictului şi a dominaţiei prin dezbinare.
