Solidaritate, coeziune, Schengen

Odată cu începutul acestui an, Uniunea Europeană a marcat împlinirea a trei decenii de piață unică europeană.

Marius Tiţa, 05.02.2023, 11:24

Odată cu începutul
acestui an, Uniunea Europeană a marcat împlinirea a trei decenii de piață unică
europeană. Este o mare realizare, ce face parte din țelurile profunde și ample
ale construcției europene. Practic, țările membre ale Uniunii funcționează ca o
singură piață, fără frontiere, fără restricții vamale sau de altfel, care ar
pune vreo piedică circulației în interiorul Uniunii europene. Este o treaptă
superioară în integrarea europeană, după punerea în comun a unor sectoare
economice, se trece la construirea unei piețe comune, apoi din ce în ce mai
integrate. Piața unică este o formă mult mai integrată a pieței comune, cum era
denumită chiar organizația europeană până a devenit Uniunea Europeană. Ea este
preocupată de eliminarea barierelor fizice, tehnice și fiscale între statele
membre. În 1992, Tratatul de la Maastricht, care a creat UE, a introdus și
termenul de piață unică, intrat în vigoare la începutul anului 1993.

În acest
timp, noi și noi domenii au cerut reglementări care să le permită să participe
la o piață unică amplă a Uniunii Europene. În prezent, domeniul digital își
cere acest drept. Să nu uităm nici moneda comună europeană, euro, care
presupune o integrare excepțională și susține enorm funcționarea pieței unice
în spațiul comunitar. Piața unică este cunoscută pentru cele patru mari
libertăți de mișcare, în spațiul UE, pe
care le presupune. Este vorba de libera circulație a bunurilor, capitalului,
serviciilor și forței de muncă. Aniversarea a trei decenii de la intrarea
oficială în vigoare a Pieței Unice Europene a fost ocazia de a sublinia
progresele excepționale realizate de procesul de integrare europeană, odată cu
apariția acestei piețe. România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie
2007. A fost, alături de Bulgaria, în formula valului plus, ce se adăuga
celor 10 care intraseră deja, în 2004. Printre ele se aflau și foste state
comuniste, care fuseseră mai pregătite pentru aderare, inclusiv cu un sprijin
mai important din partea țărilor comunitare.

Negocierea aderării a fost un
moment complicat, în care Europa se arăta a fi un examinator exigent. Dincolo
de anumite perioade de tranziție prevăzute, România trebuia să se integreze în
toate domeniile, pentru a funcționa fără sincope în organismul european. Unul
dintre aceste domenii este, și din păcate a rămas, aderarea la Spațiul
Schengen. Este acea zonă comună de securitate a țărilor comunitare, stabilită
prin Acordul semnat în 1995, la Schengen, în Luxemburg. În principiu, România
trebuia să devină automat membră a unui spațiu european ce își propune să
colaboreze pentru asigurarea siguranței cetățenilor europeni. În primii ani
după aderare, primirea în spațiul Schengen s-a dovedit a fi o problemă
complică, un reproș dur ajuns în fața românilor. Atunci știam că Germania se
opunea aderării României la Schengen pentru că uriașa frontieră cu Ucraina nu
părea sigură. România a investit semnificativ, se pare că miliarde de euro,
pentru a securiza și a moderniza securitatea frontierei sale cu Ucraina, de
fapt frontieră a întregii Uniuni Europene. Altfel spus, aici se oprea și piața
unică, și spațiul Schengen. România a luat-o ca pe o datorie și a făcut acest
efort astfel ca țările europene care nu au vreo frontieră externă să fie
mulțumite. În 2011 se spunea chiar că România îndeplinește toate condițiile
tehnice de aderare la spațiul Schengen.

După 11 ani, uitata aderare la Schengen
a revenit în actualitate, în momente extrem de dificile pentru unitatea
europeană. Ori, chiar în acest moment, o altă țară din mijlocul Europei, fără
frontieră externă, cu recente scandaluri de corupție, bine filmate, care au dus
la schimbări de premieri, a decis să se opună, prin vot, elementarei decizii de
a permite funcționarea României în cadrul mecanismelor Schengen. La aniversarea
a trei decenii fără frontiere pentru oameni, bunuri și servicii, Uniunea
Europeană încă îi mai pune mâna în piept României. Prin simplul vot al unui
singur ministru dintre partenerii comunitari, României îi este respins un drept
european elementar. Această respingere afectează atât participarea României la
piața unică europeană, cât și implicarea în alte eforturi de integrare. In
acest context, principii precum solidaritatea, coeziunea și chiar integrarea se
golesc de sens și viitor.