Secolul României eroice
Evenimentele de acum un secol sunt esenţiale pentru destinul României. Este vorba, desigur, de această fantastică şi sângeroasă bulversare universală numită război mondial.
Marius Tiţa, 30.07.2017, 09:00
Evenimentele
de acum un secol sunt esenţiale pentru destinul României. Este vorba, desigur,
de această fantastică şi sângeroasă bulversare universală numită război mondial.
Nici Europa şi nici omenirea nu a pornit un război cu o astfel de extindere.
S-a ajuns la lupta tuturor împotriva tuturor printr-o serie de practici şi
atitudini de stat care veneau din alte vremuri. În acelaşi timp, omenirea
avansase enorm, inclusiv în domeniul armelor. România era într-o evoluţie
semnificativă şi permanentă, derulată pe timpul întregii domnii a regelui Carol
l, care continua îndrăzneţul început din timpul domnitorului Alexandru Ioan
Cuza.
În 1914, România era o ţară puternică, într-o regiune instabilă. La
începutul războiului, România a avut de ales tabăra la care să adere dar nu era
deloc o sarcină simplă. Astfel, a fost aleasă neutralitatea care oferea răgazul
necesar pentru limpezirea lucrurilor, în lume, dar şi pentru o mai bună pregătire,
mai ales militară. În 1916, România intră în război, pentru eliberarea
Transilvaniei, avansează pe frontul nou deschis dar, în scurt timp, este
copleşită de alianţa germană, austro ungară, turcă şi bulgară, care o
înconjoară din toate părţile. Până la urcarea sa pe tronul de la Viena, Carol
al Austriei, urmaşul lui Franz Iosif şi beatificat de biserica catolică în
2004, a fost comandatul armatei care lupta în Estul Europei, împotriva
românilor şi a ruşilor. Într-adevăr, România avea la Est sprijinul Imperiului
ţarist care, totuşi, în 1917, se află în mari convulsii revoluţionare. Mai bine
de jumătate din Regatul Românieie era ocupată de inamic, în 1917, familia
regală, guvernul şi parlamentul se refugiaseră la Iaşi iar armata, teribil de
slăbită, se oprise pe o linie de mijloc ce tăia ţara în două.
Acum un secol,
armata română apare consolidată, mai ales cu sprijinul unei misiuni militare
franceze, conduse de îndrăgitul general Berthelot. Astfel, armata română
lansează, în iulie 1917, o ofensivă victorioasă împotriva inamicului dar la
scurt timp este nevoită să intre în defensivă. Rusia, ale cărei trupe se aflau
în număr mare în România, îşi alungase ţarul cu o jumătate de an înainte şi era
condusă de un guvern provizoriu care nu controla situaţia. În acelaşi timp,
sprijinul esenţial al aliaţilor franco-britanici era încă blocat undeva în
peninsula balcanică, la Salonic. Astfel, efectul ofensivei victorioase de la
Mărăşti a fost anihilat de evoluţiile de pe frontul rus astfel că armata română
trebuie să se apere în faţa intenţiei inaicului de a rupe frontul şi de a
ajunge la Iaşi, capitala de război a unei Românii încă libere. În acel moment, România nu se putea baza
decât pe eroismul soldaţilor săi şi acesta este elementul esenţial al epopeii
de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz,
petrecută exact acum o sută de ani. Sunt zile în care se scriu epopeile eroice
ale românilor, fie că este vorba de imaginea unor lideri militari, fie că este
vorba de jertfa unor soldaţi sau ofiţeri. Multe dintre acţiunile acestor lupte
devin legende ale românilor iar cuvintele Pe aici nu se trece! rostite de
generalul Eremia Grigorescu chiar în timpul luptelor, devin strigăt de luptă şi
filosofie militară. Intr-un târziu, istovite, armatele s-au oprit. Alte lupte
se dădeau pe alte fronturi, unele invizibile sau doar în cancelarii din mari
palate europene. România a fost salvată de jertfa şi de faptele de eroism ale
ostaşilor săi din lunile iulie şi august din anul 1917. Aceste bătălii istorice
stau la baza întregii evoluţii a statului român în timpul anului 1918 şi a
celor ce au urmat după reunirea provinciilor româneşti într-o singură ţară,
pentru prima dată în istoria lor. Este, de fapt, referinţa eroică a românilor
pentru întreaga lor istorie de stat european modern.
