România şi Europa
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 şi a reprezentat o realizare istorică atât pentru români cât şi pentru Europa.
Marius Tiţa, 08.01.2017, 09:30
În 1999, marşul spre Bucureşti al minerilor revoltaţi din Valea Jiului a permis decidenţilor europeni să constate că România rămăsese copios în urmă în materie de sprijin pentru aderarea la Uniunea Europeană. Era, de fapt, continuarea unei situaţii existente în momentul în care românii alungaseră dictura comunistă, în decembrie 1989. Ultimii ani ai lui Ceauşescu au însemnat o înrăutăţire gravă a relaţiilor cu ţările democratice, mai ales cu organizaţia comunitară europeană. Astfel, deşi în anii 70 România era singura ţară comunistă care avea relaţii cu Comunitatea Economică Europeană, ajunsese, în anii 80, la o izolare gravă, care o scotea din programele comunitare pentru Estul Europei.
Astfel, România a trebuit să parcurgă perioada tranziţiei post-comuniste cu un ajutor european redus, spre deosebire de alţi colegi de istorie comunistă forţată. De altfel, Polonia şi Ungaria chiar au contribuit la numele programului PHARE, unul dintre cele mai consistente proiecte de ajutor pentru fostele ţări comuniste. În tot acest timp, românii au condus în statisticile devotamentului pro-european şi nord-atlantic. Paradoxal, dacă în timpul comunismului, românii nu puteau să iasă din propria ţară din cauza regimului dictatorial, după 1989 ei au avut nevoie de vize obţinute în condiţii stricte pentru a călătorii în Vestul Europei. Acest regim strict a fost menţinut de ţările comunitare inclusiv după ce a fost semnat acordul de asociere a României la Uniunea Europeană.
Întregul efort al societăţii româneşti în tranziţie de pregătire pentru aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană sunt acum istorie, o istorie recentă care ne permite deja să vorbim de un deceniu de apartenenţă la organizaţia comunitară. Pe de altă parte, România a fost invitată, la Praga, în anul 2002, să adere la NATO, iar în 2004 au fost depuse instrumentele de ratificare a acordului de aderare la organizaţia nord-atlantică. Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat un proces intens de pregătire şi de verificare a rezultatelor obţinute în acest efort, cu închiderea treptată a dosarelor aderării. În aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi a fost lansată ratificarea acestuia de către fiecare dintre statele membre.
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 şi a reprezentat o realizare istorică atât pentru români cât şi pentru Europa. Se încheia o paranteză lungă şi nedreaptă, iar eforturile românilor de modernizare a societăţii şi de revenire în concertul internaţional şi în dezbaterea europeană erau încununate de succes. Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat revenirea României în Europa, ideal pentru care românii au luptat de-a dreptul, mai ales după căderea Cortinei de Fier, la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial, şi abandonarea României în braţele comunismului de tip sovietic.
Acum, bilanţul deceniului de apartenenţă efectivă a României la Uniunea Europeană este pozitiv şi chiar generos, în ciuda multor lucruri care mai sunt de făcut. Societatea românească s-a schimbat semnificativ, economia a evoluat, democraţia s-a întărit. Din păcate, un proces ce ar fi trebuit să fie subînţeles, aderarea la Spaţiul Schengen, a devenit o bătaie de cap pentru decidenţi şi toate eforturile făcute de români par a fi în zadar. În acest context, România a rămas, după 10 ani, o ţară dedicată idealurilor europene, implicată în dezbaterile privind viitorul construcţiei şi al filosofiei europene
