Revoluția adevărului, adevărul unei revoluții
Au trecut aproape trei decenii de la Revoluţia română din Decembrie 1989. Deşi ni se pare că totul s-a petrecut cu zile în urmă, copiii născuţi atunci sunt mari acum şi cu greu înţeleg despre ce vorbim când ne amintim de Revoluţie.
Marius Tiţa, 23.12.2018, 20:58
Au trecut aproape trei decenii de la Revoluţia română din Decembrie 1989. Deşi ni se pare că totul s-a petrecut cu zile în urmă, copiii născuţi atunci sunt mari acum şi cu greu înţeleg despre ce vorbim când ne amintim de Revoluţie. Cum să explici că România era, până atunci, o ţară cu un singur partid, unul care stăpânea totul în numele poporului, că nu exista decât proprietatea statului-partid, că preşedinte era, de un sfert de veac, un dictator limitat şi agresiv, că avea în jurul lui o camarillă de familie dar şi un cerc de lideri ai partidului comunist şi ai poliţiei politice secrete.
Nu se găsea mâncare, în România, în acel moment, şi nici medicamente, nici aparate casnice, nici căldură în case. Pe lângă lipsurile care caracterizează comunismul aplicat pe oameni, în România erau lipsuri cauzate de orientarea aproape în exclusivitate a fondurilor în valută pentru achitarea rapidă a împrumuturilor externe. La începutul anului 1989, România devenea prima ţară care îşi achita integral datoria externă, fiind vorba cam de 10 miliarde de dolari. Pentru asta, nu se mai cumpăra nimic din străinătate iar tot ce putea vinde era exportat pentru a fi transformat în valută. Drepturile omului erau ca şi inexistente, la fel libertatea cuvântului, a opiniei de orice fel, nu se putea călători în afara ţării, mai ales în spaţiul capitalist.
Regimul instaurat de Nicolae Ceauşescu era unul stalinist, cum erau, la un moment dat, toate cele din Estul comunist al Europei. Ceauşescu, însă, vizitase, la începutul anulor 70, China şi Coreea de Nord şi importase de acolo teribilele mecanisme ale cultului personalităţii. Aşa arăta viaţa în România în 1989 când, în urma reformelor iscate de Gobarciov, în Uniunea Sovietică, începuseră să se clatine regimurile comuniste din Estul Europei. La sfârşitul anului, România rămăsese, cu excepţia Albaniei, singura ţară din Europa cu un regim comunist dur. În rest, pe rând, regimurile suferiseră o schimbare internă sau cu o oarecare intenţie revoluţionară.
Tensiunea era uriaşă în România şi viaţa insuportabilă. La 15 decembrie, cu mare greutate, a început să se afle că oamenii s-au răsculat la Timişoara. Veştile au devenit din ce în ce mai grave, s-a aflat despre represiunea care a însângerat Timişoara. Joi, 21 decembrie 1989, dictatorul Ceauşescu a organizat o mare adunare populară în Bucureşti. A vorbit în public, pentru ultima dată, dar nimeni nu mai era dispus să îl asculte. Oamenii aduşi cu forţa s-au revoltat. A urmat o noapte de luptă, oameni au strigat în stradă Jos Ceauşescu, jos comunismul!”, au fost loviţi de maşinile de luptă ale armatei, au fost împuşcaţi.
Vineri, 22 decembrie, a început cu un calm însângerat dar cu decizia oamenilor de a veni în număr mare, din uzine, să lupte pentru înlăturarea comunismului. În acelaşi timp, armata s-a întors în cazarme, refuzând ordinele politice de a înăbuşi revolta oamenilor. În ultima clipă, Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, numărul doi al regimului, reuşesc să fugă, la bordul unui elicopter, chiar de pe acoperişul sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Seara aveau să fie arestaţi de armată, judecaţi de un complet de urgenţă, condamnaţi la moarte şi executaţi, trei zile mai târziu.
A urmat o tranziţie dificilă, de la un regim dictatorial, monopartid şi cu o economie total de stat şi centralizată, la o democraţie de tip occidental, cu economie de piaţă, cu respectarea drepturilor omului. În aceste trei decenii, România a devenit o ţară perfect reintegrată în viaţa democratică internaţională, membră a NATO şi a Uniunii Europene. Despre Revoluţia anticomunistă a românilor, din Decembrie 1989, se vorbeşte în continuare, căutându-se adevărul acelor zile. Se caută mult în spatele scenei, pentru a fi găsite manipulările zile. Sunt vehiculate multe scenarii, este un proces important pe rol. Până la urmă, rămânem cu viitorul României, care trebuie să fie cât mai frumos, şi cu amintirea eternă a destinelor frânte şi a vieţilor distruse, a tinerilor eroi din decembrie 1989.
