Răbdarea pământului
Când se produce vreo calamitate natural, românii tradiționaliști se întreabă dacă nu cumva Pământul este supărat pe oameni și vrea să se descotorosească de ei.
Marius Tiţa, 12.02.2023, 11:00
Când se produce vreo
calamitate natural, românii tradiționaliști se întreabă dacă nu cumva Pământul
este supărat pe oameni și vrea să se descotorosească de ei. În principiu,
păcatele și răutățile oamenilor sunt așa de multe și grele încât dreptul
oamenilor la supraviețuire este suspendat grav, ca o pedeapsă temeinică. Element
de judecată morală, Pământul este acreditat cu capacitatea de a se scutura de
oamenii pe care îi ține și îi hrănește dar care și-ar fi pierdut dreptul la
supraviețuire și la viață de familie din cauza păcatelor nenumărate pe care
le-au comis. Sunt multe argumente care ar demonstra că această idee este
eronată. Niciun Dumnezeu, din nicio credință, nu este un răzbunător, un stăpân
de oameni și destine care își pedepsește așa grav copiii de pe Pământ.
Dimpotrivă, el iubește oamenii, îi ajută să progreseze, să îi corecteze, să
aibă o viață frumoasă și să își iubească și să îi ajute semenii. Teribilele
cutremure care au afectat Turcia și Siria, nu vin ca o pedeapsă divină,
exercitată nediscriminatoriu, ci ca o întâmplare care îi determină pe oameni să
devină mai atenți la trăirea corectă, să se unească la greu, în fața
cataclismelor. Și asta s-a întâmplat, odată cu mobilizarea comunității din cele
două țări, colaborarea cu țări din alte părți ale lumii.
România a fost a doua țară europeană, care a răspuns
cererii Turciei de a primi ajutor din primele minute ale tragediei. A fost
declanșat mecanismul european care a prezentat cererile Turciei și modul de
organizare. Apoi, cu două aeronave uriașe, salvatorii, echipamentul lor greu și
complicat, și câinii specializați în căutarea oamenilor prinși sub ruinele unor
case distruse de cutremure au plecat în grabă spre Turcia. Jurnaliștii au
plecat și ei să ne arate efectele acestui șir de cutremure puternice. La un
moment dat, ecranul televizoarelor ni-l arăta, vorbind românește, de pe un
aeroport din Turcia pe șeful echipelor israeliene de salvatori, nimeni altul
decât fostul ambasador al Israelului, David Saranga, care și-a încheiat recent
mandatul din România. A lăsat o amintire impresionantă, de prieten al României,
care a învățat limba română și a colindat țara noastră în lung și lat,
întâlnindu-se cu oamenii, descoperind locuri minunate, împărtășind aceste
impresii în cursul aparițiilor sale la televiziuni.
Numărul morților a depășit
primele estimări și acum privim cu îngrijorare creșterea sa, depășirea unor
niveluri greu de acceptat. Situația este stăpânită de un cumul de situații
negative: o iarnă geroasă care învelește sinistru câmpurile de moloz și
distrugere, o criză a prețurilor energiei, dificila organizare eficientă,
distanțele mari de parcurs într-un haos cutremurător, drumuri distruse de
cutremur, drumuri ocupate de refugiați, drumuri înghețate ale unei ierni ce
pare a fi schimbat locul cu primăvara. În Siria situația este și mai
complicată, divizarea și încrâncenare politică face ca ajutorarea populației și
operațiunile de salvare a victimelor cutremurului să fie mult îngreunate, unele
orașe siriene sunt sub controlul opozanților regimului de la Damasc, ajutoarele
sunt privite cu o precauție exagerată, sunt respinse sau nu ajung la
sinistrați, mai ales că accesul la zonele afectate de cutremure este destul de
dificil.
Speranța este cea care rămâne, deși după atâta timp, speranța de a mai
găsit oameni în viață prinși sub ruine capătă forma unui miracol. Răbdarea
închipuită a Pământului se transformă în speranță iar viitorul capătă
dimensiunea unui miracol posibil.
