Parcursul european al României

În urmă cu 25 de ani, România înainta Bruxelles-ului cerere sa de aderare la Uniunea Europeană.

Marius Tiţa, 05.07.2020, 09:59

În urmă cu 25 de ani,
România înainta Bruxelles-ului cerere sa de aderare la Uniunea Europeană. Era
un moment festiv care declanşa procedura efectivă în urma căreia România
devenea membră a Uniunii Europene. La câţiva ani de la Revoluţia din Decembrie
1989 şi înlăturarea dictaturii comuniste, România îşi exprima încă o dată
opţiunea clară pentru democraţia pluralistă şi revenirea pe scena europeană şi
internaţională. În sondaje, românii apăreau cu un procentaj uimitor al
susţinerii pentru integrarea şi construcţia europeană, în timp ce, în restul
Europei, euroscepticismul se transforma din modă în politică.

În preziua
depunerii cererii de aderare la organizaţia comunitară, a fost semnată Declarația
de la Snagov, prin care toate partidele politice parlamentare, şi reprezentanţi ai societăţii civile au
reconfirmat susţinerea generală a societăţii româneşti pentru aderarea la
Comunitatea Europeană, cum se numea atunci Uniunea Europeană. De asemenea,
intrase în vigoare, nu de mult timp, Acordul European, de asociere între
România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de
altă parte. Şi organizaţia comunitară europeană se afla în faţa unei experienţe
inedite, cea de alăturare a statelor foste comuniste, care fuseseră, până în
1989, într-o construcţie economică, politică şi chiar filosofică opusă.

Consiliul
European de la Copenhaga, desfăşurat în 1993, a definit o serie de criterii ce
trebuie să fie îndeplinite de ţările candidate pentru aderarea la Uniunea
Europeană. Au fost denumite criteriile de la Copenhaga. Pe lângă comunitatea
de voinţa a fost nevoie şi de pregătirea tehnică şi juridică a integrării
europene. De asemenea, a fost derulat un proces intens de susţinere a statelor
candidate în ridicarea nivelului de convergenţă cu statele membre ale Uniunii.
În noiembrie 1998, Comisia Europeană a publicat primul Raport de Ţară care
menţiona progresele înregistrate de România în procesul de aderare. Un alt pas
concret a fost făcut în anul 2000, când au fost deschise oficial negocierile de
aderare cu România.

Negocierile s-au derulat concret, pe mari dosare care se
refereau la aspecte ale vieţii comunitare la care România se pregătea să adere.
Negocierea acestor dosare concrete s-a încheiat, oficial, în decembrie 2004.
Astfel, la 25 aprilie 2005, a fost semnat tratatul de aderare a României la
Uniunea Europeană. A urmat procedura de ratificare, fără probleme, a acestui
Tratat de către ţările membre astfel că, la 1 ianuarie 2007, România devenea şi
ea stat membru al Uniunii Europene. În primul semestru al anului trecut, 2019,
România a deţinut, pentru prima dată, preşedinţia rotativă a Consiliului
Uniunii Europene. A fost un program intens, cu teme importante, chiar grave, în
discuţie. România a primit aprecieri unanime pentru modul în care a exercitat
această responsabilitate, în cadrul Uniunii Europene. Privind retrospectiv,
aceste momente par îndepărtate, aparţinând istoriei.

Aşa şi este, sunt momente
istorice care au adus România în concertul european, alături de ţările
implicate în proiectul comunitar. Schimbările şi evoluţiile sunt fantastice şi
pot fi constatate peste tot. Dacă ne amintim că România a devenit membră a
NATO, organizaţia nord-atlantică de securitate, în martie 2004, chiar înainte
de a intra în Uniunea Europeană, putem remarca faptul că întreaga istorie
postcomunistă a României este definită de eforturile de modernizare a
societăţii româneşti şi de integrare în concertul internaţional al
democraţiilor. Este nivelul la care îşi desfăşoară existenţa societatea
românească a zilelor noastre.