Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Pacea lui Kissinger

Cea mai răspândită replica la dispariția lui Henry Kissinger arăta uimirea că istoricul politician și diplomat era în viață. Este explicabil, avea o sută de ani, iar impactul său asupra scenei politice internaționale a fost major.

Pacea lui Kissinger
Pacea lui Kissinger

, 09.12.2023, 21:24

Cea mai răspândită replica la dispariția lui Henry Kissinger arăta uimirea că istoricul politician și diplomat era în viață. Este explicabil, avea o sută de ani, în realitate și nu la figurat, iar impactul său asupra scenei politice internaționale a fost major. Toate acestea s-au întâmplat cu câteva decenii în urmă.



Henry Kissinger s-a născut acum un secol într-o Germanie copleșită de rănile războiului. Când avea 10 ani, Hitler lua puterea în Germania și declanșa prigoana mortală împotriva evreilor. După cinci ani, familia Kissinger pleacă în America, pentru a se salva, și după alți cinci ani, Henry Kissinger obține cetățenia americană. Era însă mijlocul războiului astfel că tânărul de fix 20 de ani este înrolat în armata americană dar ca translator la contra-spionaj.



Pacea îi permite să facă studii la Harvard, studii strălucite, iar teza de doctorat are ca subiect ”Problemele Păcii între 1812–22”, desigur în Europa. La 50 de ani trece din poziția de consilier pe probleme externe al președintelui Nixon în cea de șef al diplomației acestuia, devenind secretar de stat, echivalentul celei de ministru de externe. Destinul lui Kissinger a fost marcat mereu de război și de vremurile acestora.



Ca secretar de stat al SUA a demonstrat un uriaș curaj și putere pentru a negocia pacea peste tot în lume. Este o pace americană sau una în maniera lui Kissinger. Stilul lui a fost caracterizat de îndrăzneala de a merge chiar acasă la inamic și a discuta cu acesta. Urca în avion și zbura imediat acolo unde factorii de putere se aflau. A mers la Beijing, atunci Pekin, și a negociat în secret cu chinezii normalizarea relațiilor dintre cele două foarte puternice state. Pentru implicarea în negocierile ce au dus, până la urmă, la încetarea războiului din Vietnam a primit premiul Nobel pentru pace.



În 1973, acum 50 de ani, a negociat încetarea războiului de Yom Kippur, dintre Israel și vecinii săi arabi, iar istoria reține și promovarea unei destinderi a relațiilor cu Uniunea Sovietică. Este peste tot în America de Sud unde au loc tot felul de schimbări de situații, în Indonezia și în Rhodesia. În Africa, unde colonialismul portughez se destrăma cu mare viteză, se lovește de politica cubanezilor de a sprijini decolonizarea. În același timp, i se impută o serie de operațiuni și înțelegeri, secrete sau nu, care au implicat SUA în tot felul de conflicte sângeroase, de asemenea în întreaga lume.



A scăpat fără mari pierderi din prăbușirea administrației Nixon, în urma scandalului Watergate, astfel că a rămas în fruntea diplomației americane și sub următorul președinte, Gerald Ford. În 1976 a părăsit scena oficială, odată cu alegerea președintelui Jimmy Carter, iar aproape jumătate din secolul pe care l-a trăit s-a retras în zona academică și de consultanță. Orice tentativă a sa de revenire în zona deciziilor importante a fost primită cu ostilitate de publicul american.



Treptat, lumea în care a trăit a fost uitată, fără a se mai ține cont că lumea actuală a fost lansată atunci, în plin război rece, de inițiative geopolitice complicate și violente, sângeroase. Totuși, până în ultimul moment și-a exprimat opinia privind o serie de situații specifice deceniilor recente, de la destrămarea Iugoslaviei, din anii 90, la recenta pandemie de COVID 19.



Henry Kissinger a avut un puternic sentiment al istoriei, a fost în mijlocul vâltorilor ei, la început ca tânăr evreu din Germania nazistă, apoi de la înălțimea deciziei în cel mai puternic stat din lume. Dispariția sa, la vârsta de o sută de ani, este un prilej de a evoca o viață deloc obișnuită sau liniștită, de a discuta despre istoria ultimelor 5-6 decenii, de a reaminti noțiuni de relații internaționale și geopolitică aproape uitate dar care erau esențiale când Kissinger călătorea în întreaga lume pentru a sta de vorbă și a negocia direct cu cei implicați.



Sursa foto: pixabay.com
Focus duminică, 30 martie 2025

O Nouă Ordine Mondială?

Nimic nu mai este ca până acum, nimic nu mai este imposibil. Popoarele par a-și dori tare de tot să fie conduse de lideri autoritari, un amestec...

O Nouă Ordine Mondială?
Foto: Ant Rozetsky / unsplash.com
Focus duminică, 09 martie 2025

Instalarea comunismului în Europa de Est

Dezbaterea istoricilor plasează debutul trecerii la comunism a Estului Europei în februarie 1948, când comuniştii ceholsovaci preiau total...

Instalarea comunismului în Europa de Est
Steag UE (foto: QuinceCreative / pixabay.com)
Focus duminică, 02 martie 2025

Resetare şi anulare

Încă se vorbeşte de resetare dar totul pare o anulare a tot ce a fost acumulat în ani, zeci de ani sau secole. Greu de spus ce va fi, că nu au...

Resetare şi anulare
Trei ani de război în Europa
Focus duminică, 23 februarie 2025

Trei ani de război în Europa

Trupele ruseşti, adunate de câteva luni la frontiera cu Ucraina, au trecut această linie de demarcaţie recunoscută internaţional şi au lovit...

Trei ani de război în Europa
Focus duminică, 16 februarie 2025

Noua dezordine mondială

Mai rar o conferință internațională de securitate mai lipsită de diplomație ca Munchen 2025. Toate principiile stabilite de democrația...

Noua dezordine mondială
Focus duminică, 09 februarie 2025

Ortodoxia la români

Cifrele exacte nu pot fi clar determinate, mai ales când este vorba de religie, dar ştim că populaţia României s-a declarat a fi ortodoxă în...

Ortodoxia la români
Focus luni, 03 februarie 2025

Jaf şi naţiune în secolul XXI

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au jefuit. Au jefuit, au furat, au ucis, au distrus. Mereu au vrut ce este al altuia, și nu neapărat din...

Jaf şi naţiune în secolul XXI
Focus duminică, 26 ianuarie 2025

Unirea românilor

Românii au locuit dintotdeauna un spațiu cu dispunere circulară, în jurul Munților Carpați. Aceasta a conturat unitatea viețuirii și a făcut...

Unirea românilor

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company