NATO, 75 de ani de istorie
La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, ecuația internațională de putere tindea să ia o formă previzibilă. Deși fuseseră aliați, acum învingători, sovieticii se conturau tot mai mult ca un pol de putere, într-o lume bipolară, în opoziție cu Vestul capitalist, americanii, francezii și britanicii.
Marius Tiţa, 07.04.2024, 11:30
La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, ecuația internațională de putere tindea să ia o formă previzibilă. Deși fuseseră aliați, acum învingători, sovieticii se conturau tot mai mult ca un pol de putere, într-o lume bipolară, în opoziție cu Vestul capitalist, americanii, francezii și britanicii. La începutul războiului, sovieticii fuseseră aliați cu Germania lui Hitler, aflată în plină expansiune spre toate colțurile Europei. Când începe războiul, la 1 septembrie 1939, Polonia a fost atacată și de germani, și de sovietici, conform înțelegerilor dintre ei. Numai că, în 1941, Hitler a rupt alianța cu Uniunea Sovietică și a făcut ce știa el mai bine, a invadat-o.
Sfârșitul războiului găsește URSS în tabăra aliaților, cu pierderi uriașe dar și cu un avans uriaș al Armatei Roșii, care ocupase Berlinul. Churchill îi recunoaște lui Stalin această parte a Europei ocupată de sovietici, în iluzorii procente de echilibru, de care Moscova nu a ținut niciodată cont. În 1949, lucrurile erau deja clare, Polonia, Bulgaria, România, Ungaria, Cehoslovacia și o parte din Germania erau în ”lagărul” comunist, supuse și exploatate de URSS.
În 1948, se declanșează blocada Berlinului, situație care explică foarte clar ce se întâmpla în acel moment și ce avea să vină. În acest context, țările capitaliste decid să pună un funcțiune un mecanism comun de apărare, care să respecte independența fiecărui membru. Mai întâi, cinci țări din Vestul Europei semnaseră un astfel de tratat, la Bruxelles, în 1948.
Importantă era, însă, implicarea americanilor în securitatea Vechiului Continent astfel că, la Washington, la 4 aprilie 1949, a fost semnat Tratatul Atlanticului de Nord. Documentul făcea ca atacul împotriva unuia dintre membri să fie un atac împotriva tuturor semnatarilor. Din primele cuvinte ale Tratatului se menționează că părțile se angajează să rezolve orice dispută internațională numai prin mijloace pașnice. De fiecare dată se face referire la Charta ONU, la principiile și mecanismele acesteia, care vorbeau tot de pace și eliminarea războiului din relațiile între state. Semnatarii din 1949 erau țări din Nordul Atlanticului, Statele Unite și Canada, de pe malul american, iar din Europa: Belgia, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda și Portugalia.
În timpul Războiului Rece, celor 12 state fondatoare ale NATO li s-au alăturat Grecia și Turcia, în același timp, în 1952, Germania Federală, în 1955 și Spania, în 1982, după revenirea democrației în această țară. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, sau, pe scurt, ca în engleză, NATO, a fost un factor puternic de echilibru în vremea Războiului Rece, când bipolaritatea era provocată de ideologie, în vremurile de după căderea comunismului, când pericole de alt gen au apărut pe scena internațională, și astăzi, când vechi pretenții imperiale sunt promovate la Moscova.
Căderea comunismului în Europa de Est, în 1989, a adus o schimbare extraordinară în istoria NATO: țările din fosta tabără comunistă, sub control sovietic, puteau deveni, la rândul lor, membre NATO. Ele fuseseră, oficial până în 1991, membre ale Tratatului sau Pactului de la Varșovia. Această organizație militară a statelor comuniste a fost o replică la adresa NATO. Mai exact, ea a fost creată în 1955, când Germania, stat democratic occidental, a devenit membră cu drepturi depline a NATO. România a aderat la NATO în urmă cu două decenii, în 2004.
Depunerea la Washington a instrumentului de aderare și ridicare pe catargul NATO a drapelului României au avut loc în preajma aniversării de 55 de ani a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. În prezent, NATO are 32 de membri. Ultimele valuri de aderare au adus în Alianță țări din peninsula balcanică, respectiv, din peninsula scandinavă. Aderarea Finlandei, anul trecut, și a Suediei, chiar în acest an, au fost decizii de urgență, adoptate în condițiile războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
