Muzici și cacofonii

Dispariţia lui Toto Cutugno, la 80 de ani, ne-a făcut să revedem cariera de excepţie a acestui câtăreţ italian îndrăgit în toată lumea.

Warning: Trying to access array offset on null in /home/web/rri.ro/public/wp-content/themes/rri/template-parts/content.php on line 98
Marius Tiţa, 27.08.2023, 10:00

Dispariţia lui Toto Cutugno, la 80 de ani, ne-a făcut să revedem cariera de excepţie a acestui câtăreţ italian îndrăgit în toată lumea. Multe dintre cântecele sale, de o minunată muzicalitate, sunt fredonate şi în prezent, când gusturile cer tonalităţi mai dure. Toto Cutugno este, pentru totdeauna, „LItaliano”. Celebrul său cântec lansat exact acum 40 de ani, pe scena atât de italiană de la Sanremo, a devenit un adevărat imn al spiritului italian, al unui „italiano vero”.

Dar Toto Cutugno este şi autorul unui imn al Europei unite, acel „Insieme 1992”, la care a făcut totul, şi muzica, şi versurile, şi i-a dat şi interpretarea, cu vocea sa inconfundabilă. „Insieme 1992” a fost lansat la ediţia Eurovision din 1990, de la Zagreb, prima de după căderea comunismului în Europa. Cu o clarviziune politică de-a dreptul programatică, melodia, de excepţie, invocă un an din viitor, 1992, când trebuia să intre în funcţiune Uniunea Europeană. În 1993, când chiar a intrat în funcţiune Tratatul de la Maastricht ce instituia Uniunea Europeană,

Toto Cutugno a venit în România, la celebrul Festival „Cerbul de aur” de la Braşov. Memorabile sunt momentele în care cantautorul, foarte iubit în România, a interpretat pe scenă o melodie populară românească, foarte emoţionantă, „Ciobănaş cu trei sute de oi”. În 2012, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, a reluat interpretarea, care a devenit o adevărată declaraţie de dragoste a lui Toto Cutugno pentru români.

Acest moment de evocare a unui muzician al sufletului, Toto Cutugno, a fost acoperită de stridenţele spaţiului rusesc care, în ultimul timp, ies în lume sub numele compozitorului german Wagner. Nu interesează pe nimeni pseudo-legendele fabricate în grabă pentru a contura o aură de mister şi admiraţie pentru grupul de criminali adunat sub acest nume. Este cert, însă, că fenomenul nu are nicio legătura cu compozitorul Wagner sau cu lumea fascinantă a armoniilor muzicale.

Şi militar, social, politic sau legal, fenomenul rusesc Wagner este o cacofonie de o stridenţă greu de suportat. Nu ar fi nimic dacă acest amestec de scenarii slabe de film american de acţiune, vechi şi stereotip, cu pretenţii de profesionalism militar şi cu fascinaţii imperiale ruseşti nu ar produce efecte în viaţa unor oameni şi a unor state. Îl găsim pe pământurile însângerate ale Ucrainei, unde grupul de mercenari a participat în primele rânduri ale „operaţiunii militare speciale” a armatei ruse. Trecând prin Siria devastată, aflăm acest grup paramilitar şi în mijlocul Africii, unde Wagner este prezentat drept un fel de mesia răzbunător, în limbaj de propagandă comunistă.

Dar de câteva zile am aflat nu numai că împăratul este gol ci şi că a murit. De fapt, de aici i s-a tras, s-a crezut împărat, ceea ce i-a atras supărarea ţarului. Iar la Moscova, când se supără ţarul, se deschid larg ferestrele, fie şi ale cerului, sau se deschide focul, pur şi simplu. Moartea, într-un accident de avion a lui Prigojin, războinic de operetă ce trăia în fantasmagorii criminale, l-a reabilitat, l-a martirizat şi l-a făcut subiect de ode. Unii spun că el era mort de mult timp, după 24 iunie, când a avut neinspirata idee a marşului asupra Moscovei, în fruntea armatei sale personale. Era o ţintă de neînchipuit pentru grupul de mercenari ce trebuiau să lupte peste hotare, nicidecum cu armata rusă sau cu sediile birocraţiei ruse.

În ultimul timp, Prigojin ar fi făcut o vizită în Africa şi a avut ideea neinspirată de a se întoarce în Rusia. A preferat călăul moscovit, soartei donquijoteşti a aventurii africane. Momentul era clar în defavoarea sa. Dacă doritorii de contracte cu Wagner nu mai aveau cu cine semna, în schimb proiectul politic internaţional al lui Putin, BRICS, a căpătat un foarte numeros şi concret „plus”, prin alăturarea unui mare număr de ţări din întreaga lume. Atunci s-a prăbuşit proiectul Wagner. Dispariţia cu aer de romantism sângeros stalinist este un omagiu adevărat şi nemeritat adus lui Prigojin. Iar wagneriţii nu vor deveni ronini ci proscrişi ce se vor întoarce în închisorile de unde au fost recrutaţi sau vor dispărea în neantul unei legende penibile.