Mersul celui de al doilea război mondial

Chiar din prima zi a anului 1945 era clar că Germania nazistă nu mai are nicio şansă, că se îndreaptă spre înfrângerea sa în al doilea război mondial.

Marius Tiţa, 31.01.2015, 03:57

Chiar din prima zi a anului 1945 era clar că Germania nazistă nu mai are nicio şansă, că se îndreaptă spre înfrângerea sa în al doilea război mondial. Întreg anul 1944 mersese prost pentru trupele lui Hitler şi ale aliaţilor săi. În ianuarie 1945, armatele germane iniţiau ultimele ofensive în Vest, în Alsacia, dar şi spre Belgia şi Olanda. Armata sovietică lupta deja în Polonia şi Ungaria, intrând în ianuarie 1945 şi în Varşovia şi în Budapesta. În Pacific, japonezii îşi aruncau sinucigaşii kamikaze împotriva flotei americane.

Astfel, dacă 1944 a fost “începutul sfârşitului”, anul următor a fost “disperarea criminală a sfârşitului”. Germania şi Japonia au continuat să lupte, dar nu de pe o poziţie de apărare, în care logica cerea şi o oarecare salvare a viitorului, păstrarea forţelor pentru viaţa de după război. Cei care împinseseră lumea în acest conflict continuau să stabilească destinul ţărilor lor, iar opţiunea era una singură, lupta până la final, până la distrugerea unuia dintre combatanţi. Iar distrugerea, era clar, avea să se abată asupra lor. Teritoriul istoric german urma să fie măturat de bombardamentele aliate, iar, în Japonia, aceeaşi încrâncenare până la finalul anihilator avea să atragă primele bombardamente atomice din istoria omenirii.

În ofensiva lor spre Berlin, trupele sovietice, dar, ulterior, şi soldaţii occidentali, au început să descopere grozăvia lagărelor de exterminare în care naziştii adunaseră milioane de oameni, în primul rând evrei, dar şi alte minorităţi etnice sau sexuale, inclusiv opozanţi politici, cu singurul scop de a-i ucide, cât mai repede şi mai eficient. Aliaţii aveau informaţii şi dovezi despre politica genocidară a Berlinului, dar ofensiva rapidă în Europa îi adusese faţă în faţă cu aceste incredibile practici ale regimului nazist.

La 27 ianuarie 1945, deci acum 70 de ani, armata sovietică ajunge în localitatea poloneză Oswiecim, unde germanii creaseră o adevărată uzină a morţii, o întreprindere umană destinată omorârii oamenilor. Auschwitz, după numele german cu care a intrat în istorie, a fost cel mai mare dintre lagărele naziste, de fapt era un complex de mai multe astfel de lagăre. Deşi naziştii au încercat să şteargă urmele sinistrei lor activităţi, ofensiva rapidă a sovieticilor a făcut ca lagărul Auschwitz să le cadă în mâini aproape intact, cu mulţi supravieţutiori, dar şi maldăre de cadavre ce nu mai apucaseră să fie arse. Armatele sovietice descopereau maşinăria care, în 1942, în numai câteva luni, omorâse 12 mii de soldaţi sovietici căzuţi în prizonierat.

Dimensiunea infernală a lagărelor naziste de exterminare este cunoscută pe deplin în prezent. Acum sunt cunoscuţi şi vinovaţii, unii au fost pedepsiţi imediat după război, alţii au trăit hăituiţi toată viaţa. Ceea ce nimeni nu a reuşit să explice şi nimeni nu va putea să o facă, pentru că aşa ceva nu poate fi explicat, este de ce s-a ajuns la această crimă oribilă, sistematică, în care mila şi alte sentimente umane au fost total anihilate.

În prima jumătate a acestui an vom rememora evenimentele din primul război mondial, de la a cărui declanşare s-a împlinit, anul trecut, o sută de ani. În acelaşi timp, vom parcurge, în atmosfera împlinirii a 70 de ani de când s-au întâmplat, ultimii paşi ai celui de al doilea război mondial, un final care a încoronat opera distructivă a celor responsabili de ultima conflagraţie mondială. Vor fi evocate victorii şi mari comandanţi militari, se va vorbi despre fapte înălţătoare, dar şi despre crime oribile, vom descoperi viaţa oamenilor simpli de atunci, a tinerilor soldaţi căzuţi pe fronturile unui război de neînţeles, ne vom gândi la cei morţi fără vină, prinşi în sângerosul angrenaj al unor idei nebune.

Este multă emoţie în tot ce se poate spune despre cele două războaie mondiale, unul început acum un secol, altul încheiat acum 70 de ani. Important, însă, este să învăţăm cât mai mult din tot ce s-a întâmplat atunci şi să avem puterea de a evita repetarea.