Mărţişor
Venirea primăverii, când totul renaşte, inclusiv dragostea şi speranţa, este prilej de sărbătoare şi frumuseţe.
Marius Tiţa, 03.03.2019, 11:01
Venirea primăverii, când totul renaşte, inclusiv dragostea şi speranţa, este prilej de sărbătoare şi frumuseţe. Odată cu deschiderea internaţională, românii au descoperit Ziua Sfântului Valentin, cea care umple lumea de inimioare roşii, la 14 februarie. Este o sărbătoare religioasă, ziua în care un om a fost martirizat, adică omorât în chinuri din cauza religiei sale, desigur credinţa creştină. Persecutarea creştinilor s-a petrecut, în special, în epoca romană, în primele secole ale primului mileniu. Mai exact, până în 311, când, la Serdica, capitala bulgară Sofia de astăzi, împăratul roman Galenius, născut chiar în acest oraş, dintr-o mamă dacă şi un tată trac, a oprit persecuţiile împotriva creştinilor, credinţa lor devenind „religio licita”.
Ortodocşii, cum sunt, majoritar, românii, nu sărbătoresc vreun sfânt cu numele Valentin, pe 14 februarie. Zece zile mai târziu, însă, pe 24 februarie, ei sărbătoresc dragostea şi primăvara sub numele generic de Dragobete. Nu este un sfânt creştin ci un personaj mitologic, fără vreo legătură cu religia ci numai cu vechile legende. Sunt multe legende şi tradiţii legate de Dragobete, multe dintre ele fiind ocultate în perioada ateismului comunist, deşi nu era legată de religie. Era legată de iubire şi asta nu putea fi acceptat. Peste alte câteva zile, la 1 martie, o altă tradiţie vine să sărbătorească primăvara renaşterii. Este celebrul mărţişor, cunoscut în România dar şi în Bulgaria, în Republica Moldova, inevitabil, dar şi în alte state şi regiuni balcanice. Mărţişorul are o prezenţă concretă, este un mic obiect artizanal, o amuletă, legată de un şnur în două culori pline de semnificaţii, roşu şi alb. Îl ştim ca fiind dăruit fetelor de către băieţi, la 1 martie. În Moldova, băieţii sunt cei care primesc mărţişoare, spre mirarea multora care nu ştiau că nu numai partea feminină este sărbătorită cînd vine primăvara.
Multe obiceiuri sunt legate de micul obiect plin de semnficiaţii, în ţările din această parte a Europei. De aceea, în decembrie 2017, UNESCO a decis să înscrie mărţişorul pe Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii, la cererea comună a României, Bulgariei, Republicii Moldova şi a Macedoniei de Nord, cum se numeşte de curând statul cu capitala la Skopje. Fiind vorba de patrimoniul imaterial, nu obiectul numit mărţişor face obiectul acestei înscrieri ci întreaga tradiţie a mărţişorului, în deplina sa bogăţie şi frumuseţe. Titlul poziţiei din listă este bine alcătuit şi se referă la „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie”. Sunt extrem de frumoase acest tradiţii, foarte diverse în cele patru ţări care au construit dosarul de succes de la UNESCO. Ele sunt evocate şi bine documentate la UNESCO şi în studiile etnografilor din sud-estul Europei.
Mărţişorul nu are o raportare religioasă, nici la creştinism, nici la altă credinţă. Tradiţiile vin de foarte mult timp, numele de mărţişor vine de la romani iar primăvara este eternă. În ultimul timp, în contextul revalorizării vechilor tradiţii, mărţişorul este tot mai popular şi iubit, ziua de 1 martie fiind o adevărată sărbătoare luminoasă a dragostei, a imaginaţiei şi a speranţei. Regăsim în bucuria mărţişorului căutările fiecăruia dintre noi, atunci când totul în jurul nostru renaşte. Este primăvara când soarele este din nou puternic, când florile colorează pământul, lăsând timp de gândire copacilor. Dar nu foarte mult, ei se înverzesc în curând, în mici explozii de esenţă vitală. Atunci, mărţişorul sau doar şnurul lui alb-roşu este agăţat de ramurile copacului, dându-i speranţa minunatei culori a florilor. Apoi vor dispărea în ploaia de petale delicate care îmbracă pomii, în explozia de lumină colorată a florilor de primăvară.