Lecţia Afganistanului

Tragedia în desfăşurare în Afganistan este una cu repetiţie. Şi nu de ieri, de azi şi nici de 20 sau 25 de ani, ci de aproape două secole.

Marius Tiţa, 22.08.2021, 10:00

Tragedia în desfăşurare în Afganistan este una cu
repetiţie. Şi nu de ieri, de azi şi nici de 20 sau 25 de ani, ci de aproape
două secole. În 1841, acum fix 180 de ani, Kabulul ocupat de armata engleză a
fost luat cu asalt de o mulţime furioasă de afgani răsculaţi. Britanicii
veniseră să schimbe liderul de la Kabul, favorabil ruşilor, punând un
conducător slab, pe care au fost nevoiţi să îl susţină mai bine de doi ani.
Răscoala afganilor a curăţat toate acestea, l-a ucis pe conducătorul pus de
englezi ca şi întregul corp expediţionar englez, doar medicul fiind lăsat în
viaţă şi în libertate, pentru a mărturisi grozăviile pe care le văzuse. Fostul
emir a revenit la conducerea Afganistanului pentru încă două decenii, spre
sfârşitul căror de abia, în plină glorie, a renunţat la politica
anti-britanică. Toate aceste situaţii ni se par cunoscute pentru că s-au
repetat cu insistenţă în istoria ultimelor două secole sau a ultimelor două
decenii. Liderii pleacă şi revin, asta dacă nu sunt ucişi, forţe din afara
graniţelor se adună să îi pună sub ascultare pe afgani, apoi se retrag în
debandadă, oştiri informale de răsculaţi devin armate victorioase.

Noutăţile
istorice precum impunerea puterii americane, apariţia ideologiilor politice,
precum comunismul sovietic, sau a celor religioase, precum fundamentalismul
islamic, sunt singurele schimbări din paradigma istorică afgană. Altfel,
liderii de la Kabul se schimbă sau sunt asasinaţi, cu sau fără sprijin extern,
regimurile politice, insurgenţele şi contrainsurgenţele se succed, mereu câte o
forţă străină se instalează cu mari cheltuieli şi pleacă în grabă şi în
pierdere. Despre momentul la care asistăm se va vorbi mult şi deloc bine.
Deocamdată, discuţia este la nivel de principii, în timp ce situaţia este
într-o extrem de rapidă evoluţie. Armata americană trebuia să se retragă dar nu
fără rezolvarea, înainte de plecare, a tuturor problemelor apărute în cele două
decenii de implicare în Afganistan. Intr-adevăr, talibanii au apărut ca inamici
ai americanilor de abia în 2001, după atentatele din 11 septembrie,
Afganistanul taliban fiind gazda lui Bin Laden şi a organizaţiei teroriste Al Qaida,
autorii teribilelor atentate. Acest adevăr a fost lăsat de o parte timp de două
decenii, până când nota de plată ne-a trimis la contractul iniţial. Când au
constatat că veniseră ca să nu stea prea mult, ca englezii acum 180 de ani, americanii
s-au grăbit să plece, dar au lăsat în urmă investiţii uriaşe, o societate care
începea să se democratizeze, echipament militar performant şi o cale neaşteptat
de liberă talibanilor alungaţi de la putere în 2001.

În Afganistan funcţionează,
de fapt, o continuă insurgenţă, care se adaptează vremurilor. După alungarea
sovieticilor, insurgenţa a dezvoltat valenţele islamice, astfel că acum ne
putem aştepta ca talibanii să se ridice la nivelul de violenţă extremă, greu de
suportat, precum cea care caracterizează ISIS. Dimensiunea strategică a
deciziilor recente va fi înţeleasă mai târziu, dar efectele tactice sunt de
mare actualitate. Rămânând în Afganistan, fără să mergem pe culoarele Casei
Albe sau în cartierul general al NATO, observăm că retragerea trebuia pregătită
mult mai temeinic, coordonat, eşalonat şi treptat, cu prevederi clare privind
evacuarea personalului şi a tehnicii militare, precum şi predarea puterii.
Chiar dacă se poate considera că administraţia democratică a Afganistanului
trebuia să conducă ţara, în continuare, este greu de crezut că nu au existat
informaţii sau bănuieli privind iureşul taliban şi cedarea instantanee a
conducerii afgane şi a noii armate, bine şi scump antrenate de către aliaţii
occidentali. Retragerea într-o incredibilă dezordine, în faţa unui inamic
invitat parcă să dea buzna, nu poate fi justificată de nicio evoluţie
neprevăzută. Este un eşec al capacităţii minimale de informare şi de analiză
politică şi de securitate, este eterna neînţelegere a unei lecţii pe care
istoria ne-a tot predat-o, cu uriaşul preţ al dezastrului umanitar.