Imposibila pace
Nu mai trăiesc oameni care să fi văzut pacea în Orientul Apropiat.
Marius Tiţa, 04.08.2024, 11:11
Nu mai trăiesc oameni care să fi văzut pacea în Orientul Apropiat. Și întrebarea dacă a fost vreodată pace în această regiune este legitimă. De fapt, în termeni istorici, se poate spune că niciodată oamenii nu au trăit în pace, mereu a existat un loc pe Terra în care oamenii se luptau și se omorau. Jurnaliștii pornesc, în analiza situației, de la planul ONU de partiție din 1947. Pare simplă această situație față de ce a urmat Primului război Mondial. Faptul că Imperiul Otoman, care stăpânea această regiune, a fost în tabăra celor înfrânți, a pus problema unor împărțiri a sferelor de influență într-o regiune în care harta semăna extrem de puțin cu ceea ce este acum. Neo-otomanismul propus de actualul președinte turc devine o acțiune revizionistă cu o întârziere de un secol. Iar istoria acestei regiuni vorbește despre turci, într-o vreme când statele arabe nu existau, ca despre o putere cuceritoare deloc ușor de suportat.
De sute de ani, turcii au cucerit și ocupat teritorii din jurul Mediteranei, pe care acum le consideră ca fiind de drept în sfera lor de influență. Este și un fel de comportament colonialist din aceste vremuri dar fără elemente de noutate sau originalitate. Simplul fapt că, în urmă cu secole, pe vreun pământ din Europa, Asia sau Africa au stăpânit turcii pare să fie argumentul cel mai solid pentru tot felul de revendicări. De fapt, principiul cel mai important este apartenența la aceeași religie islamică, precum majoritatea covârșitoare a arabilor implicați direct sau indirect, în evenimentele din Orientul Apropiat. Deși ocupația otomană nu are nimic plăcut în amintirea sa, acum susținerea turcă a cauzei palestiniene se vrea esențială.
Dar nici din Turcia nu se amenință cu pacea, ci, inevitabil, cu războiul. Pentru că, în Orientul Apropiat, toată lumea amenință pe toată lumea. De la 7 octombrie, când civilii arabi au ucis peste 1.200 de israelieni, bombele și omorurile vin în valuri, din toate părțile. Reacția Israelului a transformat Gaza într-un pământ pârjolit, plin de ruine și de morminte. Rachetele și dronele zboară de atunci în toate părțile, spre și dinspre Israel, din Gaza, din sudul Libanului, dispre Iran, dispre rebelii houthi din Yemen. În spațiul loviturilor precise, Israelul aduce acțiuni suprinzătoare și de-a dreptul uimitoare prin rezultate.
Recent, liderul Hamas, inamicul din Gaza, a fost ucis într-o explozie produs chiar în Teheran, capitala marelui sponsor al mișcărilor anti-israeliene, Iranul. El participa la învestirea noului președinte al Iranului, care vine să îl înlocuiască pe cel decedat în prăbușirea helicopterului în care se afla. Victimele de răzbunat sunt, acum, cu zecile de mii, din mai multe țări iar mulți dintre ele sunt personaje importante pentru poporul și lupta lor.
Pacea devine imposibilă din cauza infernalei acutizări a conflictului, care se poartă pe toate fronturile văzute și nevăzute, cu extrem de multe victime. În această încrâncenare s-ar putea ca pacea să nu fie recunoscută, dacă va apărea vreodată în calea decidenților de viață și de moarte. Se împlinesc 10 luni de la atacul împotriva Israelului, peste 300 de zile de când unii oameni se află în captivitate iar alții sunt bombardați masiv. Orice rachetă aruncată în luptă cade într-o zonă sensibilă. Israelienii lovesc orașele din Gaza, militanții Hamas mai trimit, din când în când, rachete asupra orașelor israeliene, mai ales a Tel Avivului.
La fel, dar dispre sud, procedează și grupul militant yemenit. Dinspre Răsărit, moartea balistică vine direct din Iran și caută tot civilii din orașe, pentru o eficiență cât mai mare. O rachetă trasă din sudul Libanului, se pare, cade în zona Înălțimilor Golan, luate de la Siria, și ucide copii druzi, adică arabi musulmani. În sudul Libanului, țară ce stă de mai mult timp fără lideri politici, istoria vorbește numai de masacre între foști vecini, acum grupați în tabere și armate. E greu să dai o definiție a păcii ce ar trebui negociată și construită în Orientul Apropiat, pentru că nimeni nu o vrea și se fac eforturi mortale ca ea să nu aibă nicio șansă.
