Fotografia unui summit

Zelenski a stat prea în centrul fotografiei de grup de la Vilnius, spun unii, prea i s-a dat atenție. Zelenski a stat izolat, nu l-a băgat nimeni în seamă, spun alții.

Marius Tiţa, 16.07.2023, 10:00

Zelenski a stat prea în centrul fotografiei de grup de la Vilnius, spun
unii, prea i s-a dat atenție. Zelenski a stat izolat, nu l-a băgat nimeni în
seamă, spun alții. De fapt, președintele Ucrainei a fost exact unde trebuia, în
timpul summitului NATO de la Vilnius, unde s-a vorbit mult despre viitorul
omenirii, în contextul agresiunii Rusiei împotriva țării sale. În fotografia
finală, de familie, președintele Zelenski nu apare, pentru că participau doar
liderii țărilor membre ale NATO. Ucraina nu este membră a organizației
nord-atlantice, deci nu trebuia să fie în fotografie. Din același motiv, nici
Suedia nu a fost reprezentată în fotografia oficială.

Summitul NATO de la
Vilnius a avut pe lista priorităților exact aceste probleme, admiterea Suediei
și a Ucrainei. Suedia face parte dintr-un val de extindere a NATO care
cuprindea și Finlanda. Această țară, însă, a beneficiat de procedura accelerată
și la Vilnius a fost în fotografia membrilor cu drepturi depline. Suedia și
Finlanda erau în grupul țărilor scandinave care nu se grăbeau să adere la NATO.
Suedia avea o politică de neutralitate, de neimplicare în războaie, de fix două
secole. Această politică a făcut ca, în Al Doilea Război Mondial, Suedia să nu
fie ocupată nici de germani, cum a fost Norvegia, nici de sovietici, precum
Finlanda. Din acest motiv, Norvegia a devenit membră fondatoare a NATO, iar
Finlanda s-a ținut departe de Alianță, având o lungă frontieră comună și o
istorie complicată de vecinătate cu Uniunea Sovietică. Când, însă, Rusia nu a
mai ținut cont de nicio reglementare internațională sau de bunele practici
diplomatice și a invadat, pur și simplu, Ucraina, țările scandinave au înțeles
că vecinătatea cu Rusia este periculoasă și trebuie să ceară aderarea la
organizația de auto-apărare a țărilor democratice din Vestul Europei și Nordul
Americii. Turcia, care este și ea membră cu vechime a NATO, chiar de pe vremea
când se învecina cu URSS, a înțeles, însă, să tragă profituri personale de pe
urma demersului celor două țări scandinave. S-a opus și chiar a blocat aderarea
lor, ulterior doar a Suediei, invocând probleme de interes personal. Este
cunoscută politica Rusiei, țară NATO, de altfel, de apropiere de Rusia și de
belicosul ei lider.

La Vilnius, nu interesele comune ale membrilor NATO au adus
Turcia la gânduri mai bune față de aderarea Suediei ci problemele economice.
Acestea au făcut-o să ceară favoruri nu de tip NATO, ci dintre cele specifice
Uniunii Europene. Pe de altă parte, Turcia este țara cu cea mai îndelungată
candidatură la aderarea la Uniunea Europeană, dar stagnarea în acest proces a
fost generată tot de Ankara, care
promova o cale proprie, lipsită de cerințele UE. Insistența Ucrainei de a fi
primită în NATO este cunoscută, la fel cum răspunsul este cel cunoscut. Ucraina
primește sprijin masiv din partea țărilor NATO, pentru a face față invaziei
criminale a Rusiei. In mod evident, Ucraina nu putea adera la NATO la recentul
summit de la Vilnius. Este un lucru normal, cum normal este ca Ucraina să ceară
asta cu insistență. La fel de normal este ca NATO să discute despre aderarea
Ucrainei. Contra-argumentele vin de la propaganda rusă, cele care invocă o
așa-zisă promisiune a NATO că va ajunge la granițele Rusiei, că din cauza asta
a fost atacată Ucraina. Cum am arătat, soldații NATO și cei ai URSS se priveau
peste linia frontierei comune încă din 1952, când au devenit membre ale
Alianței Turcia și Grecia, tocmai pentru a fi ținut sub control conflictul
istoric dintre aceste două țări.

În 2004, odată cu România, au devenit membre
ale NATO și cele trei republici baltice, Estonia, Letonia și Lituania, ocupate
de URSS în 1940, independente, din nou, din 1990-1991. Astfel, din 2004, Rusia
și NATO au o altă frontieră comună, pe toată lungimea frontierei sale cu cele
trei republici baltice. In plus, de mai bine de trei luni, cei 1.340 de km de
frontieră comună, din Est, au devenit frontieră a Rusiei cu NATO. Ceea ce a
reușit să evite URSS, impunând neutralitatea Finlandei, a reușit regimul Putin,
cu agresiunea împotriva Ucrainei, care a speriat țările democratice și le-a
adus, de urgență, sub umbrela NATO și în fotografia oficială de la Vilnius