Eminescu, Mihai Eminescu
După o viaţă trăită cu multă suferinţă, nici eternitatea poetului nu este una liniştită. Adulat sau contestat, în jurul personalităţii lui Eminescu s-au ţesut legende şi intrigi, s-au ridicat omagii luminoase dar şi calomnii fioroase.
Marius Tiţa, 17.06.2017, 13:25
Poetul Mihai Eminescu a primit toate superlativele din partea culturii române, în cei 128 de ani trecuţi de la dispariţia sa. A trăit din 1850 până în 1889, 39 de ani dramatici şi plini de zbatere. A lăsat o operă profundă, mai ales poezie dar şi proză, inclusiv articole de analiză şi opinie. S-a născut în nordul Moldovei, într-o Bucovină aflată de trei sferturi de secol sub stăpânire austriacă. A studiat la Cernăuţi, a publicat primul poem la vârsta de 16 ani, a colindat prin ţară cu o trupă de teatru, a publicat în revista românească “Familia” ce apărea în capitala Ungariei. Mentorul acesteia, Iosif Vulcan, este cel care îi dă renumitul nume, Eminescu, pornind de la cel de naştere Eminovici.
A studiat la Viena şi a început un doctorat în filosofie, la Berlin. A activat în organizaţiile patriotice ale studenţilor români şi a avut o intensă activitate jurnalistică. Dar cel mai mult sau mai important, a scris literatură, a scris poezie. După o viaţă trăită cu multă suferinţă, nici eternitatea poetului nu este una liniştită. Adulat sau contestat, în jurul personalităţii lui Eminescu s-au ţesut legende şi intrigi, s-au ridicat omagii luminoase dar şi calomnii fioroase dar cel mai mult a fost iubit şi apreciat. Opera sa lirică ne indică unul dintre cei mai puternici romantici şi un gânditor profund, iar creaţia jurnalistică este una de opinie vie şi analiză fermă, de argumentaţie şi observaţie.
Dacă în poezie introspecţia filosofică se impune cu forţă, găsim opinia acribică în editorialele şi comentariile sale de presă, o privire lucidă asupra economiei, moralei şi politicii în vremuri confuze, când sistemele de gândire celebre astăzi lipseau sau erau la început. Deşi a avut o viaţă foarte scurtă, Mihai Eminescu a lăsat o operă pe sufletul românilor din întreaga lume, fiind apreciat şi de străinii care se apleacă asupra culturii şi spiritul românilor. Romantic de cea mai pură factură dar şi de o originalitate care te înfioară, poetul a dat glas sentimentelor omeneşti, descriind ca nimeni altul trăirile iubirii, a trăit şi a suferit aşa cum a scris, versurile sale fiind dramatic de sincere şi reale.
De multe ori, Mihai Eminescu este numit “Luceafărul”, după impresionantul său poem cu acest titlu, o fantastică dizertaţie literar-filosofică despre condiţia geniului în societate, despre iubire şi efemer, despre nemurire şi destin. Eminescu este un sentiment patriotic comun românilor din întreaga lume, fiind sinonim cu identitatea şi trăirea naţională. Eminescu este al românilor din ţară, din Basarabia, din Bucovina, din Banatul sârbesc. Peste tot aflăm chipul său în efigii prin locurile pe unde a trecut, în sculpturi care îi evocă personalitatea.
Manifestări culturale şi organizaţii de rezonanţă ale românilor şi ale celor care îi iubesc pe români poartă numele lui Mihai Eminescu. De fapt, numele său este o metaforă în sine, un simbol puternic, o alegorie spirituală. După un model european tot mai răspândit, ziua naşterii creatorului simbol al culturii române, 15 ianuarie, a fost proclamată drept Ziua culturii naţionale. 15 iunie, ziua când, în 1889, Mihai Eminescu a trecut în eternitate, este un moment intens de omagiere şi evocare a marelui poet. Desigur, există şi numeroase iniţiative care îşi propun să îl conteste pe Eminescu, încearcă să îi distrugă mitul şi rezonanţa pe care creaţia şi personalitatea sa le găsesc în sufletul românilor.
Până la urmă, singura şi ultima acţiune pe care trebuie să o iniţieze oricine vrea să se convingă sau să îl descopere pe Eminescu este să îi citească scrierile, să se arunce în viziunile sale cosmogonice, să vibreze la sentimentele şi trăirile evocate, să descopere nesfârşitul construcţiilor sale filosofice, să desluşească argumentele sale sociale. Acolo este Eminescu, în ceea ce a creat şi ne-a lăsat.
