Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Drepturile femeii

La începutul lunii martie, în România este sărbătorită femeia. 1 martie este momentul unei sărbători speciale a românilor, mărțișorul.

Drepturile femeii
Drepturile femeii

, 12.03.2023, 10:00

La începutul lunii
martie, în România este sărbătorită femeia. 1 martie este momentul unei
sărbători speciale a românilor, mărțișorul. Mica bijuterie atârnă de un șnur în
două culori, alb și roșu. În 2017, mărțișorul a fost înscris de UNESCO, în
Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în urma
analizei unui dosar depus de mai multe țări unde există tradiția mărțișorului:
România, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova. Cu foarte puține excepții, mai
ales din regiunea Moldovei, unde bărbații sunt cei care primesc mărțișoare,
minunatul cadou de început de primăvară este destinat femeilor. Apoi vine 8
Martie, care a rămas de zeci de ani sărbătorită ca Ziua Femeii, Zi a Mamelor,
dar și a soțiilor, fiicelor, bunicilor, prietenelor și cunoștințelor. Ziua
drepturilor femeii a fost marcată ca atare de mai bine de un secol, de forțele
de stânga. Drepturile pentru care luptau femeile în acel timp erau votul,
salariul, condițiile de muncă și de trai, egalitatea cu bărbații. În țările
comuniste de dinainte de 1989, printre care și România, 8 Martie era sărbătoare
oficială. După căderea comunismului și, mai ales, după democratizarea României,
în cadrul Uniunii Europene, drepturile femeii sunt recunoscute, legiferate și
aplicate conform standardelor internaționale.

Astfel, 8 Martie a rămas dedicată
femeilor dar a căpătat valențele unei sărbători, a femeii, a primăverii. Și
totuși, în societatea omenească atât de globalizată a acestui an, sau a acestui
secol, drepturile femeii sunt încă un deziderat, în primul rând acolo unde
drepturile omului sunt încălcate. Pe de o parte sunt regimurile
anti-democratice care au supraviețuit, ori s-au instalat sau au revenit în
unele state, pe de alta sunt mentalitățile și practicile larg răspândite încă
peste tot. Am putea spune că, în prezent, asistăm la un regres internațional în
materie de drepturi ale femeii. În unele țări, femeile nu au dreptul la
educație, nu pot lucra, nu pot conduce mașina, mișcarea le este restrânsă, sunt
dependente total de bărbați, nu au nici pe departe aceleași drepturi cu
bărbații. De fapt, nu au niciun drept social. Chiar și dreptul de a se îmbrăca
altfel decât o impune codul vestimentar restrictiv și strict a fost plătit cu
viața de femeile din Iran. Dreptul la opinie, la activitate socială, culturală,
economică sau politică sunt, pe alocuri, refuzate în mod special. Inutil de
spus că analfabetismul în rândul femeilor este mult mai mare decât în rândul
bărbaților.

În 2023, în multe țări femeile nu au drepturi economice sau
sociale, li se rezervă doar sarcini casnice. Femeile au dreptul să nască și să
crească copiii, eventual fără școală Cariera
profesională de vârf este încă o raritate, în țările cu democrație
neconsolidată dar și în cele dezvoltate inclusiv economic. Statisticile sunt
dezastruoase când vorbesc de implicare femeilor în politică. Ponderea femeilor
în parlamente, guverne, primării, consilii locale este foarte mică, iar egalitatea
de 50-50 la sută se impune cu greu acolo unde a fost adoptată ca regulă. Toate
acestea sunt încă reglementări oficiale în unele state, deși ne aflăm în
secolul XXI. În același timp, mentalitatea încremenită în vremuri de-a dreptul
medievale refuză egalitatea femeilor cu bărbații și rezervă un rol inferior,
chiar discriminator, femeilor. Chiar dacă legile prevăd egalitate de drepturi
pentru femei, sau acces la toate drepturile cetățenești, femeia este încă
văzută ca un obiect cu diferite întrebuințări, ca o sursă de venit sau ca forță
de muncă ieftină.

Femeile formează cea mai mare parte a victimelor traficului
de persoane, exploatarea în diferite scopuri sau a diferitelor forme de
violență. Este teribilă cifra victimelor violenței casnice, inclusiv în țările
europene. Putem spune, din păcate, că drepturile femeii sunt încălcate pe scară
largă, că formele legale au regresat teribil în unele state, cum ar fi
Afganistanul, iar mentalitățile care privesc femeile ca pe ființe inferioare nu
sunt deloc rare ci încă larg răspândite în societatea globalizată a secolului
XXI.

Foto; Library of Congress / unsplash.com
Focus duminică, 06 aprilie 2025

Lumea după taxele Trump

Părea un film ce urmează a fi lansat, un film american în care cei răi sunt înfrânţi şi, în cazul de faţă, sunt puşi să plătească....

Lumea după taxele Trump
Sursa foto: pixabay.com
Focus duminică, 30 martie 2025

O Nouă Ordine Mondială?

Nimic nu mai este ca până acum, nimic nu mai este imposibil. Popoarele par a-și dori tare de tot să fie conduse de lideri autoritari, un amestec...

O Nouă Ordine Mondială?
Foto: Ant Rozetsky / unsplash.com
Focus duminică, 09 martie 2025

Instalarea comunismului în Europa de Est

Dezbaterea istoricilor plasează debutul trecerii la comunism a Estului Europei în februarie 1948, când comuniştii ceholsovaci preiau total...

Instalarea comunismului în Europa de Est
Steag UE (foto: QuinceCreative / pixabay.com)
Focus duminică, 02 martie 2025

Resetare şi anulare

Încă se vorbeşte de resetare dar totul pare o anulare a tot ce a fost acumulat în ani, zeci de ani sau secole. Greu de spus ce va fi, că nu au...

Resetare şi anulare
Focus duminică, 23 februarie 2025

Trei ani de război în Europa

Trupele ruseşti, adunate de câteva luni la frontiera cu Ucraina, au trecut această linie de demarcaţie recunoscută internaţional şi au lovit...

Trei ani de război în Europa
Focus duminică, 16 februarie 2025

Noua dezordine mondială

Mai rar o conferință internațională de securitate mai lipsită de diplomație ca Munchen 2025. Toate principiile stabilite de democrația...

Noua dezordine mondială
Focus duminică, 09 februarie 2025

Ortodoxia la români

Cifrele exacte nu pot fi clar determinate, mai ales când este vorba de religie, dar ştim că populaţia României s-a declarat a fi ortodoxă în...

Ortodoxia la români
Focus luni, 03 februarie 2025

Jaf şi naţiune în secolul XXI

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au jefuit. Au jefuit, au furat, au ucis, au distrus. Mereu au vrut ce este al altuia, și nu neapărat din...

Jaf şi naţiune în secolul XXI

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company