Prima pagină » Actualitate » Focus » De la disperare la speranţă

De la disperare la speranţă

Marius Tiţa, 03.01.2020, 11:11

Nimeni
și nimic nu a prevăzut ce s-a întâmplat în 2020. Teoretic și oficial, noul
coronavirus a apărut în lumina reflectoarelor în decembrie 2019, spre sfârşit,
cât să își poată atașa cifra anului în denumire. Peste mai puțin de trei luni,
România și alte țări ale lumii intrau într-o incredibilă izolare voluntară, o
măsură care încerca să limiteze extinderea pandemiei. În lipsa unui tratament
exact, ca să nu mai vorbim de vaccin, marile și puternicele națiuni încercau,
destul de empiric, să oprească avalanşa de îmbolnăviri. Nu era o măsură cu
multă imaginație și nici măcar nouă. Exact la fel procedase China, când nu mai
putea fi ascunsă problema. De la început, modul cum a fost tratată criza a
demonstrat cât de fragilă și labilă este societatea omenească dintr-un prezent
ce părea că nu are limite.

În lumea globalizată a comunicării rapide, viteza de
reacție a fost extrem de redusă și nu a reușit să împiedice declanșarea
niciunui sistem de alarmă. Treptat, insinuant, exact pe căile rapide ale lumii
contemporane, maladia s-a extins în întreaga lume, începând cu Europa și
America. Și nici atunci nu credeam că întreaga lume civilizată se va închide în
casă, așa cum a făcut o provincie din China de care nu auziseră prea mulți, cea
de unde a plecat cumplitul virus. După primăvara acestui an s-a produs o
relaxare în care speranţa a renăscut. Pentru o clipă am crezut că asta a fost
totul, că nebunia şi pandemia au trecut, că vom reveni la viaţa normală de până
la apariţia teribilului virus. Specialiştii vorbeau, însă, de un al doilea val,
care nu a întârziat să vină, şi mai puternic, şi mai ucigător. Cifrele din
primăvară ale dezastrului au fost depăşite, disperarea şi restricţiile s-au
întors într-o societate globală obosită de această pandemie incontrolabilă şi
plină de mistere.

Am început să vorbim tot mai mult de aşa numita resetare a
societăţii, de o schimbare clară şi definitivă a modului de viaţă, de
îndepărtarea şi izolarea oamenilor ca tendinţă firească. Efectele economice au
început să apară, tot mai ample, profunde şi grele. Capacitatea strategică se
arăta depăşită, se revenea la aceeaşi izolare pe scară largă, o practică
empirică şi neselectivă, care sporeşte senzaţia de haos. Medicina contemporană
a fost total depășită de evoluția pandemiei. Sau, așa a părut cam tot anul, un
an în care am crezut că și speranța a căzut victimă cumplitului virus. La
sfârșitul anului, însă, a apărut, real și eficient, vaccinul împotriva noului coronavirus.
Şi nu unul, ci cel puţin două vaccinuri au început să fie făcute cetăţenilor
vest-europeni şi nord-americani. Rusia, o ţară plină de mistere şi când este
vorba de pandemia de COVID-19, a anunţat şi ea realizarea unui vaccin care
devine tentant şi pentru alte ţări. Asta arată, însă, că omenirea nu a fost
unită nici în lupta împotriva acestui virus care nu ţine cont de graniţe sau
intenţii politice.

Apariţia efectivă a vaccinului ne-a amintit că factorii de
decizie supranaționali ne-au tot anunțat că se lucrează la obținerea cât mai
rapidă a acestuia, deși strategia părea cronofagă. Până acum, vaccinurile erau
rodul a minim 10 ani de muncă, de cercetări și testări. Și, totuși, la
sfârșitul cumplitului an, primele vaccinuri au fost lansate în luptă. Uniunea
Europeană a reușit o coordonare perfectă, pe un plan strategic îndrăzneț dar
bine gândit. Prin contractele semnate din timp cu posibilii producători,
Uniunea Europeană a finanțat cercetarea rapidă și extrem de scumpă și a devenit
beneficiara acestei reușite medicale. În acelaşi timp, a lansat programul care
face ca vaccinul împotriva noului coronavirus să fie accesibil nu numai
cetăţenilor Uniunii Europene ci tuturor oamenilor. Putem spune că niciodată
banii europeni nu au fost cheltuiţi mai cu folos. Astfel că încheiem anul în
care speranţa părea interzisă cu un uriaş pas spre încheierea acestui episod ce
va marca definitiv şi profund întreaga omenire.