Cele trei monede ale lumii
Cea mai invocată monedă în aceste zile în România nu a fost nici dolarul, nici euro şi nici măcar leul românesc. În aceste zile, politicienii, bancherii, opinia publică şi câteva zeci de mii de români au fost cu ochii pe evoluţiile legate de francul elveţ
Marius Tiţa, 24.01.2015, 06:02
Cea mai invocată monedă în aceste zile în România nu a fost nici dolarul, nici euro şi nici măcar leul românesc. În aceste zile, politicienii, bancherii, opinia publică şi câteva zeci de mii de români au fost cu ochii pe evoluţiile legate de francul elveţian. Moneda din Ţara cantoanelor nu are altă putere în România decât alte valute puternice. Mai mult, circulaţia sa este extrem de redusă, chiar foarte redusă. Cursul ei afectează însă extrem de mult pentru că, la un moment dat, în vremea acordării cu extrem de mare uşurinţă a creditelor de consum pentru populaţie, foarte mulţi români au cerut şi au primit credite în franci elveţieni. De fapt, niciunul dintre aceşti debitori nu a primit moneda elveţiană ci creditul care le-a fost acordat a fost calculat la cursul monedei elveţiene.
Deşi părea ciudat să faci afaceri, chiar şi cu băncile, într-o monedă fără impact internaţional, atunci se dădeau credite şi în yeni. Adică, calculate la cursul monedei japoneze. Li s-a spus monede exotice, fiindcă mai toţi beneficiarii nici nu le văzuseră vreodată. Dar nu frumuseţea sau exotismul acestor valute i-a făcut pe români să îşi lege datoriile şi chiar viitorul de soarta lor ci faptul că acele credite, exprimate în franci elveţieni, aveau o dobândă mai mică decât cele în dolari sau euro.
În plus, condiţiile de acordare erau foarte simple, criminal de simple, se spune acum. Cei care nu îndeplineau condiţiile stricte ale unor credite în euro sau dolari apelau la francul elveţian. Şi pentru că băncile aveau o mare disponibilitate în exploatarea acestui produs bancar, alături de impresia că moneda elveţiană e mai ieftină, au dus la o explozie a creditării în francii cantoanelor. În prezent, cursul singurei monede numită franc care mai funcţionează, după introducerea euro şi dispariţia francilor francezi sau belgieni a fost lăsat să evolueze liber, în baza unor aprecieri semnificative şi a deciziei politice.
Liberalizarea francului elveţian este evoluţia care a pus capac unei evoluţii semnificative a cursului acestei monede. Impactul creşterii cursului său are efecte diverse dar asupra debitorului român le are pe cele mai ciudate. Aşa cum subliniam, românii nici nu au văzut francul elveţian dar stau cu ochii pe el de ani de zile, imediat după semnarea acordului de credit. Atunci s-a înţeles că dincolo de problema dobânzii, care era oricum mică, apare neaşteptata apreciere a francului. Cum datornicii români nu au venituri în franci elveţieni, creditul lor a fost tot timpul plătit cu lei româneşti, moneda în care sunt plătiţi, de altfel. Creşterea cursului în raport cu leul românesc a făcut ca din veniturile sale, debitorul român să cumpere tot mai puţini franci elveţieni. Este, fără îndoială, cel mai semnificativ fenomen de acest tip, soluţiile fiind şi ele inedite. Cei care se văd împinşi spre falimentul personal cer parlamentului să ia măsuri pentru schimbarea situaţiei în timp ce specialiştii atrag atenţia că este o problemă de drept privat, a relaţiei dintre datornici şi băncile de la care au luat aceste împrumuturi.
În timp de autorităţile caută cu uimire un răspuns la solicitarea disperaţilor debitori în franci elveţieni, au loc evoluţii semnificative şi în viaţa monedei americane, de mare rezonanţă în România de la sfârşitul mileniului trecut, şi a monedei europene, euro, la care România îşi propune să treacă, marcând astfel integrarea deplină în Europa unită.