Brexit, după o săptămână
Brexitul a trecut ca un eveniment despre care nu știm dacă este sărbătoare sau comemorare.
Marius Tiţa, 09.02.2020, 09:40
Brexitul a trecut ca un eveniment despre care nu știm dacă este sărbătoare sau comemorare. Dacă luăm datele referendumului din 2016, în Marea Britanie jumătate din populație și-a dorit plecarea, iar restul rămânerea în componența Uniunii Europene. Artificiile, nu foarte impozante, s-au stins, șampania a curs cu parcimonie, ca la un revelion picat pe neașteptate.
Apoi totul a devenit un vis, oamenii nu s-au obișnuit cu idea că ruptura s-a produs și încă mai cred că este încă un ideal, un vis, un coșmar sau un vis frumos. Ca în anecdote, în prima zi de după Brexit nu s-a întâmplat nimic, nici în a doua, nici în a treia. Desigur, este o aparență, pentru că lupta s-a mutat din zona vizibilă a politicii, în partea mai puțin publică a negocierilor.
Acum, Brexitul a fost lansat, mai sunt 11 luni de tranziție în care nu vom vedea schimbări esențiale dar cele care au să vină, acum se stabilesc. Ziua de 1 februarie nu a adus răspuns decât la întrebarea dacă Marea Britanie chiar părăsește Uniunea Europeană. Ce presupune concret acest proces este, însă, o necunoscută. De fapt, este o infinitate de necunoscute și foarte puține situații certe. Brexitul s-a produs într-un moment în care complexitatea vieții internaționale a crescut excepțional iar integrarea europeană se desfășoară pe toate planurile.
Practic, procesele de integrare se desfășoară în toate domeniile de activitate, pornind de la cele tradiționale, istorice, de la începutul Comunităților, la cele complexe, de securitate și poziție internațională, specifice momentului actual. A 70-a aniversare a Declarației Schuman, la 9 mai viitor, va găsi organizația comunitară în situația inedită și nedorită în care un membru a pus în practică dreptul său de a părăsi Uniunea. Nici nu mai contează că este un membru important sau că a fost eternul rebel, care a intrat târziu în grup și a amenințat de la început că va pleca.
Este un membru al grupului care l-a părăsit și nu va fi de față la sărbătoarea generoasei inițiative lansate popoarelor europene la fix cinci ani de la încheierea devastatorului război mondial, al doilea care răvășea lumea. Autorul propunerii de acum 70 de ani era Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, care a înțeles că naționalismul se reface mai repede decât economia, și a propus o metodă nouă de colaborare, de-a dreptul dezarmantă.
Planul Schuman alegea industriile care contribuie la înarmare și propunea statelor europene colaborarea integratoare în dezvoltarea acestor industrii. Atunci, era vorba de oțel și cărbune, la scurt timp și de atom. Perspectiva unei piețe comune, pasul următor în politica de integrare economică, a apărut de la început și i-a speriat și mai mult pe politicienii de la Londra. Tot de la început, Marea Britanie a decis să nu participle la proiectul integrator. Mai mult, la un deceniu de la Declarația Schuman, în 1960, Marea Britanie se plasează în centrul unei asociații alternativă la Comunitățile Europene.
Este Asociația Europeană a Liberului Schimb, care reunește țări ce par a respinge integrarea de tipul uniunii vamale, oprindu-se la liberul schimb, la eliminarea taxelor în comerțul dintre ele. Îi sunt alături Irlanda și Danemarca, țări care vor însoți Regatul Unit și în aderarea la Comunitatea Europeană, în 1973. Acum, însă, Marea Britanie a plecat singură din Uniunea țărilor dezvoltate ale Europei. Și nici alte state UE nu și-au arătat vreo intenție de a face același pas.
A apărut, însă, o reacție provocată de Brexit: dacă nicio țară membră a UE nu mai vrea să plece, în schimb o membră a uniunii britanice, Scoția, repune în discuție apartenența la un Regat Unit care nu mai este membru al Uniunii Europene. Referendumul pentru Brexit, care trebuia să fie doar consultativ, a avut loc la scurt timp după ce scoțienii respinseseră proclamarea independenței față de Marea Britanie. Votul pro-Brexit a adus în discuție ideea ruperii Scoției de UK, pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Așadar, finalizarea Brexitului nu a adus prea multă șampanie, dar a pus gaz pe un foc ce ardea mocnit chiar în insula britanică.
