Prima pagină » Actualitate » Focus » Brâncuşi

Brâncuşi

Marius Tiţa, 21.02.2021, 09:13

În urmă cu 145 de
ani, la Hobița, în ținutul Gorjului din România, se năștea Constantin Brâncuși,
celebrul sculptor de mai târziu, al cărui atelier este păstrat, ca sub un
clopot de sticlă, în mijlocul Parisului. La Paris a ajuns în 1904, fiind deja
un sculptor cu comenzi publice în România dar care aștepta să arate lumii o
nouă concepție artistică.

Se spune despre Brâncuși că a inventat sculptura,
aducând-o la nivelul teribilului secol XX. Perioada de început este pusă în
contextul refuzului unui drum în maniera marelui Rodin. Treptat, viziunea lui
Brâncuși se conturează tot mai clar, apar marile sale teme, apreciate de la
început, celebre astăzi. Artistul uimește prin abordarea directă a materialului
din care își construiește viziunea. Lemnul îi amintește de începuturile din
România, este un material viu, cald. Abordează piatra prin tăietura directă,
puternică și intensă, manieră care cam dispăruse în fața modelajului și a
bronzului turnat. Multe dintre lucrările sale sunt bronzuri turnate, fără
îndoială, dar și aici vine cu o mare atenție pentru finisaj, pentru șlefuirea
care dă strălucire.

Indiferent de material, sculpturile sale extrem de
expresive reprezintă mari teme spirituale, idei generoase, senzații și
fenomene. Măiestrele sale sunt sugestii ale zborului care a făcut ca imaginea
lor să fie asumată de piloții spațiali americani. Destul de repede, în 1913,
America îl descoperă pe Brâncuși și se naște o poveste de dragoste care
durează, încă și mai intensă, până în prezent. Expozițiile sale din Statele
Unite sunt adevărate evenimente iar tineri americani, viitori mari artiști,
când vin la Paris caută să îl întâlnească.

În 1938, la Târgu-Jiu, reședința
Gorjului natal, era inaugurată cea mai mare operă a lui Brâncuși, un complex de
mai multe sculpturi, pline de spiritualitate, sensuri și simboluri. Tratează
memoria tinerilor căzuți în Primul Război Mondial ca pe o smerită punte între
viață și moarte. Se pleacă de la Masa Tăcerii, se trece pe Aleea Scaunelor,
apoi pe sub Poarta Sărutului, a despărțirii, se merge pe Calea Eroilor ce trece
prin mijlocul orașului, se oprește preț de o slujbă funerară la biserica
inclusă în traseu apoi, drept, fără vreo abatere, spre Coloana Infinitului, a
recunoștinței fără sfârșit, scară spre ceruri. Este singurul templu pe care
Brâncuși a reușit să îl ridice, adunându-și toate viziunile și concepțiile,
visele și trăirile. A fost ultima sa vizită în țară, ultima întâlnire, pentru
că Al Doilea Război Mondial și schimbările care i-au urmat îl găsesc pe marele
artist îmbătrânit și bolnav, neînțelegând ce se întâmplă cu omenirea.

În
propria sa țară este considerat decadent, de către noul regim, comunist, care
nu îl vrea profet la el acasă. Deși nu există dovezi indubitabile, se consideră
că ar fi intenționat să lase României atelierul său, care se află, acum,
într-un monument de arhitectură modernă, pe esplanada Centrului Pompidou din
Paris. Cert este că, la 80 de ani și după mai bine de 50 de ani petrecuți în
Franța, bătrânul artist cere cetățenia franceză, pentru a putea finaliza
donația către statul francez.

În 1957, marele sculptor Constantin Brâncuși,
născut la Hobița, în România, se stinge din viață, la Paris, și își doarme
somnul de veci în celebrul cimitir parizian Montparnasse. Nu departe, se află
primul său Sărut, sculptura ce veghează mormântul unei tinere rusoaice care
s-a sinucis din dragoste pentru un doctor român din Paris. Acum, arta și
viziunea marelui sculptor sunt cunoscute în întreaga lume, apreciate de
iubitorii de artă, de specialiști sau chiar de colecționarii care le acordă
cotații de zeci de milioane de dolari. Marile muzee ale lumii, care au șansa de
a deține opere de Brâncuși, organizează expoziții de răsunet în care opera și
viața marelui sculptor sunt puse într-o lumină specială. Acum 5 ani, 19
februarie, ziua când, în 1876, s-a născut sculptorul Constantin Brâncuși, a
fost declarată, prin lege, în România, sărbătoare națională cu numele de Ziua
Brâncuși.